Pentru că ambele ingrediente principale se prepară într-un timp aproximativ egal, te vei ocupa mai întâi de pregătirea ciupercilor și a ingredientelor aferente pentru prepararea acestora.
Descoperă și o rețetă de fusilli cu ciuperci și multe legume.
Cum prepari paste cu ciuperci de post
Șterge bine ciupercile cu prosoape de hârtie umezite, apoi taie-le în felii mai groase. Dacă sunt micuțe le poți tăia în sferturi. Nu este recomandat să speli ciupercile în apă pentru că aceasta va pătrunde în ele ca într-un burete.
Curăță usturoiul, toacă-l în rondele mici. Așază o tigaie adâncă pe flacăra aragazului aprinsă la intensitate medie. Adaugă două linguri de ulei de măsline în tigaie și lasă-l să se înfierbânte ușor. Apoi adaugă usturoiul tocat și amestecă-l bine prin ulei, pentru a-l aromatiza.
Adaugă ciupercile feliate peste usturoiul din tigaie și amestecă-le bine să se aromatizeze cu usturoi. Lasă ciupercile să se gătească până când se evaporă lichidul pe care îl vor lăsa în tigaie.
Apoi adaugă laptele de cocos și condimentele. Amestecă bine ciupercile cu laptele de cocos și mai gătește-le timp de 2- 3 minute. Asezonează-le cu sare și piper, după gust.
În același timp pune o oală cu apă la fiert și lasă apa să atingă punctul de fierbere. Apoi adaugă o linguriță de sare si amestecă energic cu un tel sau o spatulă pentru a se dizolva sarea. Când apa începe din nou să fiarbă adaugă pastele. Lasă pastele să fiarbă pentru 7-8 minute, astfel încât să rămână ușor al dente, pentru că acestea vor mai fierbe puțin și împreună cu sosul de ciuperci.
Scurge pastele și adaugă-le în sosul de ciuperci. Mai fierbe delicioasele paste cu ciuperci de post pentru aproximativ 2-3 minute. După stingerea focului adaugă verdeața tocată, pentru un plus de prospețime.
Servește pastele cu ciuperci calde, simple sau alături de salata preferată.
Dacă mai dorești și alte rețete simple și savuroase cu paste, mai poți încerca data viitoare și rețeta de paste cu broccoli și măsline.