Prepararea aluatului pentru lipii nu necesită tehnici complexe, ci se prepară în același mod ca și aluatul clasic pentru orice tip de pâine. Este un aluat care necesită un timp de frământare, un alt timp de dospire, dar un timp mai scurt de coacere. Coacerea poate fi făcută la tigaie sau pe diferite plite.
Cum prepari aluatul pentru Bazlama
Începe prin a trece făina printr-o sită deasă, într-un bol de frământare. Dacă o dorești mai aerată mai trece-o odată prin sită, așa cum procedezi și la rețeta de cozonac.
Apoi formează un loc adânc în mijlocul făinii unde vei adăuga drojdia amestecată cu zahărul. Dacă optezi pentru drojdie proaspătă, atunci este necesar să o fărâmițezi și să o amesteci cu zahărul până la lichefiere. Apoi o adaugi în locul adânc din făină. Drojdia granulată se poate adăuga direct, fără a o dilua. Apoi, toarnă apa călduță și peste drojdia și zahărul de la centrul făinii și amestecă pentru omogenizare. Lasă maiaua de drojdie să se activeze timp de 10 minute.
Apoi poți adăuga iaurtul și începi să amesteci toate ingredientele. Adaugă și uleiul, treptat, dar și sarea în timp ce frămânți aluatul. Când aluatul devine compact și nu se mai lipește de mâini, acoperă-l cu un ștergar. Lasă-l să se dospească timp de o oră la temperatura camerei.
Cum modelezi și coci lipiile turcești
Când aluatul își dublează volumul, poți să modelezi lipiile turcești. Împarte aluatul în 8-10 bucăți de mărimi aproximativ egale. Mai întâi modelează bucățile sub formă de bile, apoi le întinzi cu ajutorul sucitorului pe masa presărată cu făină. Întinde-le sub formă de discuri, dar nu foarte subțiri. Adună marginile discurilor de aluat către centru și lipește-le presându-le cu degetele. Întoarce-le invers pe masa de lucru și modelează-le din nou sub formă de bile.
Așază-le pe un tocător de lemn, acoperă-le cu un ștergar și mai lasă-le la dospit timp de 15-20 de minute. După ce s-au mai dezvoltat le întinzi din nou cu sucitorul în forme circulare, cu diametrul cât al tigăii de coacere. Încinge tigaia pe flacăra aragazului și coace pe rând lipiile turcești, denumite Bazlama, întorcându-le de pe o parte pe cealaltă cu o spatulă, până când sunt frumos rumenite.
Le poți savura în loc de pâine la oricare dintre mesele zilei. Le poți servi și cu deliciosul hummus oriental sau cu diferite salate aperitiv.