Pregătește sosul pentru macrou
Curăță ceapa și toac-o mărunt, curăță usturoiul și trece-l prin presă. Păstrează un cățel de usturoi pentru finalul de preparare.
Așază o tigaie pe flacăra aragazului și pune uleiul în ea. Călește ceapa tocată, atât cât să se pătrundă ușor. Adaugă sucul de roșii boabele de coriandru, frunzele de busuioc tocate mărunt, foile de dafin și crenguța de cimbru. Mai adaugă și o linguriță de zahăr. Acesta nu are rol de a îndulci sosul ci de a regla aciditatea roșiilor. Amestecă bine aceste ingrediente și fierbe sosul pentru 10 minute, apoi toarnă-l peste bucățile de pește. Adaugă și usturoiul strivit.
Mai prepară peștele în sos de roșii la cuptor pentru aproximativ 15 minute, atât cât să se întrepătrunde gusturile. La final adaugă și ultimul cățel de usturoi strivit. Acesta va accentua gustul picant al sosului.
După stingerea focului, adaugă pătrunjelul verde tocat mărunt, pentru un plus de prospețime. Dacă adori gustul ardeiului iute, presară câteva rondele de ardei peste macrou și sos.
Cum prepari mămăliguță
Pune apa într-un ceaun sau o crăticioară așezată pe flacăra aragazului. Lasă apa să atingă punctul de fierbere și adaugă sarea. Amestecă intens până când aceasta se topește. După ce s-a dizolvat sarea, presară o mână de mălai în apa fierbinte și se amestecă intens.
Lasă să fiarbă mălaiul până când se atinge punctul de fierbere în vas. Apoi adaugă treptat și restul de mălai, în timp ce amesteci intens pentru a nu se forma cocoloașe. Fierbe mămăliguța la foc mic, amestecând constant până când tot mălaiul este bine hidratat și nu se mai simt granulele acestuia.
Servește deliciosul macrou în sos de roșii cu o porție de mămăliguță și deliciul va fi maxim. Dacă nu ai suficient timp pentru a prepara mămăliguța, îți recomandăm să încerci o rețetă rapidă de mămăliguță la microunde.