Ardei copți la borcan. Rețeta cu care nu ai cum să greșești

timpul de preparare
Timp de gătire: 60 minute
tipul preparatului
tipul preparatului: Conserve
tipul bucătăriei
bucătăria: Italiană

Rețeta de ardei copți la borcan pentru iarnă colorați și aromați este foarte ușor de făcut de oricine. Nu trebuie să ai prea multă experiență în bucătărie ca să prepari această conservă de care te vei bucura în anotimpul rece.

Publicat: 28 iulie 2022, 07:37
Ardei copți la borcan pentru iarnă
Poți pune ardei copți la borcan pentru iarnă întregi dacă îi vei folosi la salată / Profimedia Images

Câteva borcane de ardei copți în cămară te vor salva în mod onorabil atunci când ai poftă de ceva bun sau nu ai timp să pregătești ceva de mâncare. Poți folosi ardeii conservați în ulei drept garnitură pentru preparate din carne sau pentru a face un platou alături de alte tipuri de salate, mezeluri, măsline.

Ingrediente

Mod de preparare

Ardeii se coc la cuptor la 220°C sau pe o tablă de grătar. Se lasă pe foc până se înnegresc puțin și se înmoaie. Se pun apoi într-un vas acoperit și se lasă până se răcesc suficient cât să poată fi manipulați. Apoi li se curăță de pielița fină, se scoate cotorul și se curăță bine se semințe. Se taie în felii lungi și subțiri.

Usturoiu se prăjește în tigaie neaderentă cu tot cu foi aproximativ 20-30 de minute, până când usturoiul se înmoaie. Se curăță de înveliș. Se amestecă uleiul de măsline cu sarea, piperul și fulgi de chilli.

Într-un borcan steril se adaugă fâșiile de ardei colorate, usturoiul, crenguțe de cimbru și se adaugă puțin ulei condimentat între fiecare strat pe măsură se umple borcanul. Se umple borcanul cu ardei și la final se acoperă cu ulei. Borcanul se strânge ermetic și se sterilizează.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ
Citește și

Ardei copți la borcan pentru iarnă

Conservarea legumelor în ulei este o practică care datează de multe secole. În țările din spațiul Mării Mediteranene este cel mai des întâlnită. De fapt, nu prea există case unde să nu găsești diverse tipuri de legume păstrate în ulei în cămară.

De obicei, legumele sunt mai întâi supuse unui tratament termic, fie coapte, fie fierte și apoi sunt infuzate cu ierburi aromatice și condimente. Este o metodă de conservare ușoară, dar mai ales gustoasă. Prin congelare nu mai poți beneficia de aromele condimentelor.

Ardeiul gras este vedeta acestui preparat. Poți folosi ardei kapia, dar și ardei grași. Ideal este să îi alegi în culori diverse pentru că aspectul borcanului va fi unul special. În plus, fiecare are arome ușor diferite.

Uleiul de măsline nu trebuie neapărat să fie extravirgin, ci unul standard, dar de calitate. În cazul în care nu ai la dispoziție, poți pune și ulei de floarea-soarelui, însă vei pierde din savoare. Poți încerca să faci câteva borcane cu ulei de măsline și câteva cu alt ulei vegetal pentru a vedea care este diferența dintre e.

Cum se servesc ardeii copți la borcan

Cea mai simplă metodă de servire a acestor ardei este pe o felie de pâine de calitate. Dacă mai adaugi și puțin parmezan răzuit atunci poți să spui că ai o cină delicioasă. Ardeii se mai pot adăuga în supa cremă de legume sau de roșii sau pot fi ingrediente în sosuri și tocănițe.

Ardeii copți și păstrați în ulei pot fi făcuți salată. Adaugă oțet balsamic, un praf de piper, doi căței de usturoi zdrobiți și amestecă-i bine cât să se întrepătrundă toate aromele.

Citește și
CELE MAI CITITE
Salată de cartofi noi cu ridichi și ceapă verde, completată de un dressing cremos în bol cu furculiță
Salată de cartofi noi cu ridichi și ceapă verde, completată de un dressing cremos
Salată de cartofi noi cu ridichi și ceapă verde, completată de un dressing cremos
Cartofi noi cu coaste de porc pe o farfurie
Cartofi noi cu coaste de porc la cuptor. O mâncare simplă, rustică și extrem de gustoasă
Cartofi noi cu coaste de porc la cuptor. O mâncare simplă, rustică și extrem de gustoasă
Salată de cartofi noi cu ceapă roșie și roșii cherry, pentru orice masă din zi
Salată de cartofi noi cu ceapă roșie și roșii cherry, pentru orice masă din zi
Salată de cartofi noi cu ceapă roșie și roșii cherry, pentru orice masă din zi
Prăjitură cu iaurt și căpșuni porționată
Prăjitură cu iaurt și căpșuni. Un desert ideal pentru răsfățul familiei
Prăjitură cu iaurt și căpșuni. Un desert ideal pentru răsfățul familiei
Brioșe pufoase cu căpșuni pe un tocător de lemn alb
Brioșe pufoase cu căpșuni. Desert simplu cu arome de primăvară
Brioșe pufoase cu căpșuni. Desert simplu cu arome de primăvară
Te-ar mai putea interesa și
Te-ar mai putea interesa și
Salată de sfeclă cu morcovi, ceapă și usturoi, în borcane și în bol
Galerie foto
Salată de sfeclă cu morcovi, ceapă și usturoi, la borcan, pentru iarnă
Salată de sfeclă cu morcovi, ceapă și usturoi, la borcan, pentru iarnă
Ardei iuți umpluți cu brânză la borcan și în bol
Ardei iuți umpluți cu brânză la borcan, conservați pentru iarnă
Ardei iuți umpluți cu brânză la borcan, conservați pentru iarnă
Salată asortată de legume în oțet, la borcane
Salată asortată de legume în oțet, la borcan. Rețetă de conservă pentru iarnă
Salată asortată de legume în oțet, la borcan. Rețetă de conservă pentru iarnă
Vezi cele mai noi articole
Cele mai noi articole hellotaste
Cele mai noi articole hellotaste
Prăjitură pufoasă cu mascarpone și căpșuni în aluat, porționată în tavă și o porție pe spatulă
11 mai, 22:05
Prăjitură pufoasă cu mascarpone și căpșuni în aluat Prăjitură pufoasă cu mascarpone și căpșuni în aluat
Supă rustică de morcovi cu țelină și alte legume, în bol ceramic
11 mai, 06:54
Supă rustică de morcovi cu țelină și alte legume, simplă și reconfortantă Supă rustică de morcovi cu țelină și alte legume, simplă și reconfortantă
Brioșe pufoase cu căpșuni pe un tocător de lemn alb
10 mai, 13:42
Brioșe pufoase cu căpșuni. Desert simplu cu arome de primăvară Brioșe pufoase cu căpșuni. Desert simplu cu arome de primăvară
Prăjitură cu iaurt și căpșuni porționată
9 mai, 13:18
Prăjitură cu iaurt și căpșuni. Un desert ideal pentru răsfățul familiei Prăjitură cu iaurt și căpșuni. Un desert ideal pentru răsfățul familiei
Salată de cartofi noi cu ceapă roșie și roșii cherry, pentru orice masă din zi
8 mai, 05:25
Salată de cartofi noi cu ceapă roșie și roșii cherry, pentru orice masă din zi Salată de cartofi noi cu ceapă roșie și roșii cherry, pentru orice masă din zi
Cartofi noi cu coaste de porc pe o farfurie
7 mai, 09:14
Cartofi noi cu coaste de porc la cuptor. O mâncare simplă, rustică și extrem de gustoasă Cartofi noi cu coaste de porc la cuptor. O mâncare simplă, rustică și extrem de gustoasă
Salată de cartofi noi cu ridichi și ceapă verde, completată de un dressing cremos în bol cu furculiță
6 mai, 10:30
Salată de cartofi noi cu ridichi și ceapă verde, completată de un dressing cremos Salată de cartofi noi cu ridichi și ceapă verde, completată de un dressing cremos
Prăjitură cu mălai și glazură de lămâie porționată pe platou și pe farfurii
5 mai, 09:16
Prăjitură cu mălai și glazură de lămâie. Desert simplu și aromat Prăjitură cu mălai și glazură de lămâie. Desert simplu și aromat
Vezi cele mai noi articole
RECOMANDĂRI hellotaste.ro
Rețetă de cheesecake fără coacere, cu fructe de pădure. Pașii simpli pentru un desert de vis
1
Rețetă de cheesecake fără coacere, cu fructe de pădure. Pașii simpli pentru un desert de vis
Rețetă de cheesecake fără coacere, cu fructe de pădure. Pașii simpli pentru un desert de vis
Cheesecakeul fără coacere este o alegere excelentă când vrei un desert cremos, răcoros și ușor de preparat. Este perfect pentru zilele în care preferi să eviți cuptorul și să pregătești rapid...
Salata Shopska sau cum să faci acasă salata bulgărească, la fel ca în țara vecină
2
Salata Shopska sau cum să faci acasă salata bulgărească, la fel ca în țara vecină
Salata Shopska sau cum să faci acasă salata bulgărească, la fel ca în țara vecină
Salata bulgărească sau shopska așa cum este cunoscută ea în Balcani este foarte populară și la noi. Combinația de legume proaspete și brânză o face sățioasă, dar și răcoritoare. Numele „Shopska”...
10 rețete de supe pentru imunitate, ca să te ferești de răceală și gripă sau să te recuperezi mai repede
3

Când frigul devine mai aspru și lumina zilei se scurtează, farfuria cu supă capătă o putere aparte. Nu e doar o masă caldă, ci o formă de îngrijire de sine, o...
Tort cu blat din albușuri cu nuci, cremă de vanilie și cremă de ciocolată
4
Tort cu blat din albușuri cu nuci, cremă de vanilie și cremă de ciocolată
Tort cu blat din albușuri cu nuci, cremă de vanilie și cremă de ciocolată
Acest tort cu blat de albușuri cu nuci, cremă de vanilie și cremă de ciocolată face parte din categoria deserturilor elegante, dar în același timp profund reconfortante. Este genul de tort...
Madeleine cu ciocolată, prăjituri franțuzești delicate, pufoase și cu gust bogat
5
Madeleine cu ciocolată, prăjituri franțuzești delicate, pufoase și cu gust bogat
Madeleine cu ciocolată, prăjituri franțuzești delicate, pufoase și cu gust bogat
Madeleine este un simbol al dulciurilor franțuzești, o mică prăjitură cu o formă distinctivă, ce aduce cu ea o istorie bogată și o aromă inconfundabilă. Cu o textură ușor umedă și...
Parteneri
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
A fost găsit băieţelul de 5 ani, dat dispărut de trei zile în Sibiu. Imagini din elicopter
A fost găsit băieţelul de 5 ani, dat dispărut de trei zile în Sibiu. Imagini din elicopter
A fost găsit băieţelul de 5 ani, dat dispărut de trei zile în Sibiu. Imagini din elicopter
Motivul ireal pentru care Gigi Becali nu poate finaliza construcţia bisericii de lemn: amp;#8220;Au făcut sesizare”

De ce a lipsit Petrișor Ruge de la nunta Andreei Bălan. Partenerul ei de scenă nu a fost la cel mai important moment din viața sa

Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul pentru custodia lui Andrea Nicolas

Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
Salată cu șuncă, brânză și crutoane
Salată cu șuncă, brânză și crutoane
Salată cu șuncă, brânză și crutoane
Fumatul ușor în sarcină: Iată de ce este dăunător
Fumatul ușor în sarcină: Iată de ce este dăunător
Fumatul ușor în sarcină: Iată de ce este dăunător
Litoralul pentru toți și alte oferte fac accesibilă cazarea, la început de sezon estival
„Litoralul pentru toți” și alte oferte fac accesibilă cazarea, la început de sezon estival
„Litoralul pentru toți” și alte oferte fac accesibilă cazarea, la început de sezon estival
5 cereale bogate în proteine. Efectele acestor alimente vegetale în dietă
5 cereale bogate în proteine. Efectele acestor alimente vegetale în dietă
5 cereale bogate în proteine. Efectele acestor alimente vegetale în dietă
fresh
Supă rustică de morcovi cu țelină și alte legume, simplă și reconfortantă

Supă rustică de morcovi cu țelină și alte legume, simplă și reconfortantă

Supă rustică de morcovi cu țelină și alte legume, simplă și reconfortantă

Prăjitură pufoasă cu mascarpone și căpșuni în aluat

Prăjitură pufoasă cu mascarpone și căpșuni în aluat
închide