Efecte secundare ale consumului de alimente la grătar. Ce nu ai știut până acum

O dată cu venirea căldurii se înmulțesc ieșirile și întâlnirile cu prietenii. Ce poate fi mai relaxant și mai frumos decât un grătar în aer liber? Fie că preferi carnea de porc sau pe cea de pui, ori doar legume coapte, este bine să știi ce se află pe lista cu efecte secundare ale consumului de alimente la grătar.

Publicat: 20 iulie 2022, 07:38 / Actualizat: 2 septembrie 2022, 14:39
O tigaie cu legume preparate la grătar pe un blat negru alături de o ramură de busuioc ca să exemplifice efectele secundare ale consumului de alimente la grătar
Alimentele la grătar au un gust aparte și sunt preferate în zilele în care ne vin prietenii / Shutterstock

Vara este sezonul grătarelor. Acesta este potrivit atât pentru o cină în aer liber, dar și pentru o relaxare de weekend. Indiferent ce metodă alegi pentru a face grătarul, există anumite efecte secundare despre care specialiștii ne avertizează.

Efecte secundare ale consumului de alimente la grătar

Dacă mănânci multe preparate la grătar există posibilitatea de agravare a unor boli cronice. E vorba despre afecțiuni ca cele de inimă, diabetul de Tip II sau Alzheimer. Un alt efect pe care este bine să-l știi este că alimentele la grătar pot grăbi procesul de îmbătrânire. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că alimentele sunt gătite la temperaturi foarte mari, iar căldura este una uscată.     

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ
Citește și

Pot agrava alergiile

Coacerea pe grătar poate crește nivelul de histamine ceea ce duce la reacții alergice sau la agravarea celor deja existente, în special pentru persoanele care sunt sensibile. Dacă ai unele alergii sau știi că ai un organism sensibil, ar fi indicat să cunoști aceste efecte secundare ale consumului de alimente la grătar. “Mecanismul exact nu se cunoaște, dar se pare că evaporarea lichidelor pe care le conțin alimentele, din cauza temperaturii foarte ridicate, emană o concentrație foarte mare de histamine”, susține Academia de Nutriție și Dieta din New York. Consumul regulat de carne roșie a fost asociat cu un risc crescut de colesterol și hipertensiune arterială. Ambele afecțiuni putând duce la boli de inimă. Iată lista cu oameni care nu ar trebui să mănânce carne roșie.

Pot cauza creșterea în greutate

Mâncarea la grătar este cel mai simplu mod de a găti fără grăsime, dar dacă de regulă consumi sosuri dulci, nu faci altceva decât să adaugi extra calorii. Marinarea cu ingrediente dulci sau folosirea unor sosuri la masă nu sunt sănătoase. Nu fac altceva decât să contribuie la acumularea câtorva kilograme în plus. Dacă ai ales să mănânci grătar, nu înseamnă că poți să pui orice lângă el.

De asemenea, dacă alegi să faci sos barbeque sau cumperi unul deja făcut, încearcă să eviți dextroza, fructoza, zahărul, mierea, siropul de arțar. Poți să le înlocuiești cu condimente naturale, ca curcuma, paprika, oregano, lămâie sau usturoi.

Pot crește riscul de a face cancer

Prepararea pe grătar produce multe hidrocarburi care sunt cunoscute a fi cancerigene din cauza arderilor incomplete ale elementelor care conțin carbon, adică ale grăsimilor din carne și a unor substanțe din legume. Acestea sunt 10 alimente pe care să nu le gătești niciodată la grătar, potrivit specialiștilor.

Fumul care se formează în timp ce faci grătarul este cel care conține multe hidrocarburi. Faptul că sursa de căldură este foarte aproape de alimente e foarte nociv. Mai trebuie să ai în vedere durata de preparare și tipul de carne pe care vrei să îl gătești.

De exemplu, grătarul cu cărbuni și așchii de lemn are cea mai mare degajare de hidrocarburi, indiferent de alimentele pe care le prepari.

Citește și
CELE MAI CITITE
Chiftele italiene în sos de roșii, cu parmezan și pătrunjel
Chiftele italiene în sos de roșii, cu parmezan și pătrunjel
Chiftele italiene în sos de roșii, cu parmezan și pătrunjel
Rulouri de pui învelite în bacon, umplute cu sparanghel și cremă de brânză
Rulouri de pui învelite în bacon, umplute cu sparanghel și cremă de brânză
Rulouri de pui învelite în bacon, umplute cu sparanghel și cremă de brânză
Trei mini tarte cu sparanghel și cremă de brânză
Mini tarte cu sparanghel și cremă de brânză, pentru gustări delicioase
Mini tarte cu sparanghel și cremă de brânză, pentru gustări delicioase
Chec pufos cu căpșuni și cremă fină de mascarpone porționat
Chec pufos cu căpșuni și cremă fină de mascarpone. Desert delicios, de sezon
Chec pufos cu căpșuni și cremă fină de mascarpone. Desert delicios, de sezon
Ciorbă de varză cu carne de porc și cartofi în bol alb
Ciorbă de varză cu carne de porc și cartofi, consistentă și hrănitoare
Ciorbă de varză cu carne de porc și cartofi, consistentă și hrănitoare
Te-ar mai putea interesa și
Te-ar mai putea interesa și
Un coș plin cu urzici sălbatice
Cum se aleg și se gătesc urzicile: sfaturi utile pentru o rețetă rapidă
Cum se aleg și se gătesc urzicile: sfaturi utile pentru o rețetă rapidă
O femeie care prepară paste într-o oală cu apă clocotită
Această greșeală comună strică pastele. Iată cum să o eviți
Această greșeală comună strică pastele. Iată cum să o eviți
Un blat de tort pufos cu cremă și fructe de pădure
Secretul blatului de tort pufos: trucuri folosite de cofetari
Secretul blatului de tort pufos: trucuri folosite de cofetari
Vezi cele mai noi articole
Cele mai noi articole hellotaste
Cele mai noi articole hellotaste
Cupcakes cu cremă de matcha și căpșuni
05:00
Cupcakes cu cremă de matcha și căpșuni, gustoase și elegante Cupcakes cu cremă de matcha și căpșuni, gustoase și elegante
Chec cu aromă intensă de lămâie și glazură porționat
9 iunie, 07:56
Chec cu aromă intensă de lămâie. Un desert cu efect răcoritor Chec cu aromă intensă de lămâie. Un desert cu efect răcoritor
Două Panna Cotta cu căpșuni și jeleu de căpșuni pe farfurie
8 iunie, 05:41
Panna Cotta cu căpșuni și jeleu. Un desert cremos și aromat Panna Cotta cu căpșuni și jeleu. Un desert cremos și aromat
Ciorbă de varză cu carne de porc și cartofi în bol alb
7 iunie, 06:17
Ciorbă de varză cu carne de porc și cartofi, consistentă și hrănitoare Ciorbă de varză cu carne de porc și cartofi, consistentă și hrănitoare
Chec pufos cu căpșuni și cremă fină de mascarpone porționat
6 iunie, 05:37
Chec pufos cu căpșuni și cremă fină de mascarpone. Desert delicios, de sezon Chec pufos cu căpșuni și cremă fină de mascarpone. Desert delicios, de sezon
Rulouri de pui învelite în bacon, umplute cu sparanghel și cremă de brânză
5 iunie, 06:15
Rulouri de pui învelite în bacon, umplute cu sparanghel și cremă de brânză Rulouri de pui învelite în bacon, umplute cu sparanghel și cremă de brânză
Trei mini tarte cu sparanghel și cremă de brânză
4 iunie, 06:40
Mini tarte cu sparanghel și cremă de brânză, pentru gustări delicioase Mini tarte cu sparanghel și cremă de brânză, pentru gustări delicioase
Chiftele italiene în sos de roșii, cu parmezan și pătrunjel
3 iunie, 06:39
Chiftele italiene în sos de roșii, cu parmezan și pătrunjel Chiftele italiene în sos de roșii, cu parmezan și pătrunjel
Vezi cele mai noi articole
RECOMANDĂRI hellotaste.ro
Rețetă de cheesecake fără coacere, cu fructe de pădure. Pașii simpli pentru un desert de vis
1
Rețetă de cheesecake fără coacere, cu fructe de pădure. Pașii simpli pentru un desert de vis
Rețetă de cheesecake fără coacere, cu fructe de pădure. Pașii simpli pentru un desert de vis
Cheesecakeul fără coacere este o alegere excelentă când vrei un desert cremos, răcoros și ușor de preparat. Este perfect pentru zilele în care preferi să eviți cuptorul și să pregătești rapid...
Salata Shopska sau cum să faci acasă salata bulgărească, la fel ca în țara vecină
2
Salata Shopska sau cum să faci acasă salata bulgărească, la fel ca în țara vecină
Salata Shopska sau cum să faci acasă salata bulgărească, la fel ca în țara vecină
Salata bulgărească sau shopska așa cum este cunoscută ea în Balcani este foarte populară și la noi. Combinația de legume proaspete și brânză o face sățioasă, dar și răcoritoare. Numele „Shopska”...
10 rețete de supe pentru imunitate, ca să te ferești de răceală și gripă sau să te recuperezi mai repede
3

Când frigul devine mai aspru și lumina zilei se scurtează, farfuria cu supă capătă o putere aparte. Nu e doar o masă caldă, ci o formă de îngrijire de sine, o...
Tort cu blat din albușuri cu nuci, cremă de vanilie și cremă de ciocolată
4
Tort cu blat din albușuri cu nuci, cremă de vanilie și cremă de ciocolată
Tort cu blat din albușuri cu nuci, cremă de vanilie și cremă de ciocolată
Acest tort cu blat de albușuri cu nuci, cremă de vanilie și cremă de ciocolată face parte din categoria deserturilor elegante, dar în același timp profund reconfortante. Este genul de tort...
Madeleine cu ciocolată, prăjituri franțuzești delicate, pufoase și cu gust bogat
5
Madeleine cu ciocolată, prăjituri franțuzești delicate, pufoase și cu gust bogat
Madeleine cu ciocolată, prăjituri franțuzești delicate, pufoase și cu gust bogat
Madeleine este un simbol al dulciurilor franțuzești, o mică prăjitură cu o formă distinctivă, ce aduce cu ea o istorie bogată și o aromă inconfundabilă. Cu o textură ușor umedă și...
Parteneri
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Cartierul nou construit de la marginea Capitalei care s-a inundat după câteva minute de ploaie torenţială

Cristi Chivu și Adelina, nași de cununie în “Raiul milionarilor. Afaceristul care i-a devenit fin antrenorului
Cristi Chivu și Adelina, nași de cununie în “Raiul milionarilor”. Afaceristul care i-a devenit fin antrenorului
Cristi Chivu și Adelina, nași de cununie în “Raiul milionarilor”. Afaceristul care i-a devenit fin antrenorului
Cât costă un kilogram de zmeură românească la piață. Clienții au rămas fără cuvinte când au văzut prețul

Cansu Tosun și Erkan Kolcak Kostendil au divorțat după 8 ani de relație
Cansu Tosun și Erkan Kolcak Kostendil au divorțat după 8 ani de relație
Cansu Tosun și Erkan Kolcak Kostendil au divorțat după 8 ani de relație
Apple a dezvăluit noua versiune AI a Siri. De ce nu va fi disponibilă în Europa
Apple a dezvăluit noua versiune AI a Siri. De ce nu va fi disponibilă în Europa
Apple a dezvăluit noua versiune AI a Siri. De ce nu va fi disponibilă în Europa
Ruladă de cacao cu vișine și cremă de ciocolată
Ruladă de cacao cu vișine și cremă de ciocolată
Ruladă de cacao cu vișine și cremă de ciocolată
Secreția galbenă în sarcină: ce reprezintă și când să te îngrijorezi
Secreția galbenă în sarcină: ce reprezintă și când să te îngrijorezi
Secreția galbenă în sarcină: ce reprezintă și când să te îngrijorezi
Tarifele RCA vor depăși prețul unei mașini la mâna a doua
Tarifele RCA vor depăși prețul unei mașini la mâna a doua
Tarifele RCA vor depăși prețul unei mașini la mâna a doua
Avantajele exercițiilor fizice realizate cu propria greutatea corporală
Avantajele exercițiilor fizice realizate cu propria greutatea corporală
Avantajele exercițiilor fizice realizate cu propria greutatea corporală
fresh
Panna Cotta cu căpșuni și jeleu. Un desert cremos și aromat

Panna Cotta cu căpșuni și jeleu. Un desert cremos și aromat

Panna Cotta cu căpșuni și jeleu. Un desert cremos și aromat

Chec cu aromă intensă de lămâie. Un desert cu efect răcoritor

Chec cu aromă intensă de lămâie. Un desert cu efect răcoritor

Cupcakes cu cremă de matcha și căpșuni, gustoase și elegante

Cupcakes cu cremă de matcha și căpșuni, gustoase și elegante
închide