De ce este vanilia unul dintre cele mai scumpe condimente din lume

Vanilia este al doilea cel mai scump condiment din lume, dar și unul dintre cele mai populare. Provine din planta vanilie planifolia, un membru al familiei orhideelor. Deși există peste 25.000 de specii de orhidee, vanilia este singura care este folosită în agricultură. Descoperă în cele ce umrează de ce este vanilia unul dintre cele mai scumpe condimente din lume. Iată ce spun bucătarii specialiști despre utilizarea acestui ingredient.

vanilia
Vanilia s-a răspândit în lume datorită cuceririi Americii de Sud de către spanioli/ Shutterstock

Vanilia este una dintre cele mai populare arome din cofetărie, iar mulți o consideră chiar plictisitoare. Cu toate acestea vanilia adevărată conține peste 200 de compuși de aromă diferiți care dau oricărui desert un gust surprinzător de complex.

De ce este vanilia unul dintre cele mai scumpe condimente din lume

Vanilia are o istorie de mii de ani, cu rădăcini la poporul totonac din Mexic antic. Aceștia erau un trib care trăiau în munții Mexicului în secolul al XV-lea. Ei cultiva vanilla planifolia în scopuri medicinale sau religioase, fără să încerce măcar să o folosească la gătit.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Conform tradiției antice a totonacilor, o zeiță și iubitul ei muritor au fost uciși de tatăl fetei furios, care era împotriva relației lor. Se spune că din sângele ei au încolțit orhideele care produc vanilie.

Unele surse istorice spun că vanilia a fost folosită chiar mai devreme de mayași, care sunt în mod obișnuit creditați ca fiind primii care au folosit-o în alimentație. Totuși, nu există date sigure. Primele înregistrări clare spun că aztecii sunt cei care au descoperit vanilia și probabil că nu au fost primii oameni de pe planetă care au folosit-o ca aromă.

Află mai multe și despre cele mai scumpe ingrediente din lume.

Aztecii îi cuceresc pe totonaci și vanilia devine și mai populară

Când aztecii nomazi nativi americani i-au cucerit pe totonaci în 1427, au pus ca taxă boabe de vanilie, pentru că au descoperit că au o aromă incredibilă. De asemenea, aztecii au fost cei care și-au dat seama că are calități afrodisiace.

Aztecii s-au referit la vanilie ca fiind o floare neagră, deoarece după recoltare acestea capătă într-adevăr această culoare. Unul dintre motivele pentru care unii istorici presupun că aztecii au descoperit vanilia este pentru că au fost primul trib care a combinat condimentul cu cacao pentru a face xocolatl sau chocolatl. Aceasta este prima variantă de ciocolată caldă.

Prepararea ciocolatei era un secret bine păstrat în trib, însă nu a rămas pentru multă vreme așa. În scurt timp, spaniolii aveau să vină în Mexic și să ia cu ei secretul pe care l-au dus în Europa. Așa au căpătat popularitate atât ciocolata, cât și vanilia. Faima lor nu a rămas doar pe continentul nostru, ci s-a răspândit în întreaga lume.

Încearcă și o rețetă de înghețată de vanilie.

Vanilia, celebră în Europa datorită unui farmacist

Odată răspândită în Europa, vanilia a fost folosită în general ca aromă, până când Hugh Morgan, farmacistul reginei Elisabeta a Marii Britanii face niște teste. 

Morgan i-a prezentat vanilia reginei Elisabeta în 1602. Aceasta a devenit obsedată de parfumul ei amețitor și aroma sa delicioasă. Surse istorice spun că cerea să fie adăugată în toate budincile care îi erau servite. Farmacistul a făcut tot felul de teste și a inclus aroma de vanilie în tutun, alcool, parfumuri și medicamente pentru calmearea nervilor și afrodisiace.

Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, vanilia era foarte populară în rândul aristocraților și al celor din clasele sociale înstrărite. Nu a durat mult până când a ajuns și în Statele Unite ale Americii unde a fost adusă de Thomas Jefferson. Acesta a fost impresionat de condiment după ce l-a gustat în timpul unei călătorii în Franța.

Citește și

Călătoria vaniliei prin lume

În următorii 300 de ani, vanilia mexicană era transportată în întreaga lume, dar nu a putut fi aclimatizată în alte zone. Înflorea, dar nu făcea păstăi. Vanilia este o plantă hermafrodită, adică are părți masculine și feminine care sunt separate pentru a preveni autopolenizarea. De aceea, oamenii nu au înțeles inițial ce trebuie să facă cu ea.

Abia în 1836, Charles François Antoine Morren, un botanist francez, a observat albinele Melipona care polenizau florile. Mai târziu, pe insula Bourbon, actuala Réunion, un băiat de 12 ani pe nume Edmond Albius, care a crescut muncind ca sclav pe o plantație insulară, a descoperit o metodă de polenizare manuală a florii. Tehnica a fost apoi răspândită peste tot în lume. În acea perioadă Réunion a devenit cel mai mare producător de vanilie din lume, transportând 200 de tone de boabe de vanilie în Franța până la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Astăzi, încă se folosesc aceleași tehnici de polenizare manuală. De fapt, aproape fiecare boabă de vanilie produsă este rezultatul polenizării manuale, făcând-o una dintre culturile care necesită cea mai multă muncă din lume. De aceea păstăile de vanilie și extractul sunt atât de scumpe. În prezent, peste 70% din vanilia mondială este încă produsă în Madagascar și Réunion, cunoscută sub numele de vanilie Bourbon.

Thomas Jefferson aduce vanilia în SUA

Întors în SUA în 1789, Jefferson a cerut  să fie trimise păstăi de vanilie de la Paris. Deși înghețata era deja populară în SUA, el a creat și a notat una dintre primele rețete de înghețată de vanilie din lume. Aceasta este păstrată și astăzi în Biblioteca Congresului din Washington.

În 1847, Joseph Burnett, un farmacist din Boston, a înmuiat boabele de vanilie în apă și alcool de cereale, creând extract sau esență de vanilie. Burnett a devenit cunoscut pentru puritatea și calitatea extractului său de vanilie. Apoi a înființat compania Joseph Burnett din Boston în același an, concentrându-se exclusiv pe producerea de extracte aromatizante.

Crearea extractului a însemnat că în multe dintre rețetele de sfârșitul secolului al XIX-lea vanilia a devenit un ingredient important. Se folosea la înghețată, prăjituri și rețete de budincă.

Dovezile moderne dezvăluie răspândirea anterioară a vaniliei în Europa

Deși inițial s-a crezut că vanilia nu a ajuns în Europa până când spaniolii nu au adus-o din America de Nord. Dovezile descoperite în 2019 arată contrariul. Potrivit acestora, vanilia a fost de fapt folosită în Israel cu mulți ani mai devreme.

Într-un sit arheologic din Tel Meggido, Israel, au fost descoperite borcane de lut care datează din epoca mijlocie a bronzului, în jurul anilor 1650-1550 î.Hr., potrivit Journal of Archaeological Science Reports. În aceste borcane au fost găsite urme de vanilie. Istoricii cred că au fost folosite ca ofrandă către zei.

Cercetările ulterioare au arătat că vanilia nu era folosită în mod obișnuit pentru ofrande funerare, ci pentru a aromatiza vinul. Oamenii din regiune aveau păstăi de vanilie aduse din India sau Africa de Est.

Vanilia așa cum o cunoaștem astăzi

Astăzi, vanilia nu mai este folosită doar de casele regale sau de cei foarte bogați. Rămâne totuși unul dintre cele mai scumpe condimente din lume, datorită procesului de polenizare și recoltare care necesită multă muncă.

În magazine vei găsi mai multe sortimente de vanilie: tahitiană, bourbon, mexicană și indoneziană. Fiecare soi are propriile sale caracteristici de miros și aromă. Vanilia Bourbon este cel mai comun tip de vanilie. Provine din insulele Madagascar și Réunion, luând numele de la fostul nume al Réunionului, Bourbon.

Citește și
CELE MAI CITITE
Somon cu sparanghel la tigaie, așezat pe felii de lămâie, alături de un bol cu sos de maioneză
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă
Supă cremă de sparanghel verde în bol alb, decorată cu vârfuri de sparanghel și crutoane
Supă cremă de sparanghel verde, cremoasă și plăcut colorată
Supă cremă de sparanghel verde, cremoasă și plăcut colorată
Două bucăți de piept de pui Kievskaia, una secționată în trei
Piept de pui Kievskaia. Pui crocant la exterior, suculent și aromat în interior
Piept de pui Kievskaia. Pui crocant la exterior, suculent și aromat în interior
Ouă cu spanac în sos de roșii, într-o tigaie cu furculiță
Ouă cu spanac în sos de roșii. Savoare, simplitate și echilibru
Ouă cu spanac în sos de roșii. Savoare, simplitate și echilibru
Porții de tartă cu brânză și sparanghel verde
Tartă cu brânză și sparanghel verde, delicată și cremoasă
Tartă cu brânză și sparanghel verde, delicată și cremoasă
Te-ar mai putea interesa și
Te-ar mai putea interesa și
ingrediente dulci puse în cămară
10 ingrediente dulci ce nu trebuie să îți lipsească din cămară
10 ingrediente dulci ce nu trebuie să îți lipsească din cămară
Fire de șofran în bntr-un bol de lemn aranjat pe o masă
Șofranul, regele condimentelor. Motivul pentru care este considerat la fel de scump ca aurul
Șofranul, regele condimentelor. Motivul pentru care este considerat la fel de scump ca aurul
Cele mai scumpe ingrediente din lume fiind ilustrate de un bărbat tăind jamon iberico
Cele mai scumpe ingrediente din lume. Ce folosesc specialiștii în bucătărie
Cele mai scumpe ingrediente din lume. Ce folosesc specialiștii în bucătărie
Vezi cele mai noi articole
Cele mai noi articole hellotaste
Cele mai noi articole hellotaste
O bucătărie aranjată de designeri
9 mai, 13:33
Ce tip de bucătărie alegi? Ghid de amenajare în funcție de locuință (P) Ce tip de bucătărie alegi? Ghid de amenajare în funcție de locuință (P)
Tartă cu sparanghel și roșii uscate porționată
9 mai, 06:07
Tartă cu sparanghel și roșii uscate, perfectă pentru o masă ușoară Tartă cu sparanghel și roșii uscate, perfectă pentru o masă ușoară
Două eclere cu vanilie și căpșuni pe o farfurie, alături de două cești albe și un bol cu căpșuni
9 mai, 05:44
Eclere cu vanilie și căpșuni. Un desert delicat și elegant Eclere cu vanilie și căpșuni. Un desert delicat și elegant
Cremă aperitiv cu avocado și căpșuni în bol, alături de căpșuni și avocado
8 mai, 09:12
Cremă aperitiv cu avocado și căpșuni, pentru o masă ușoară și elegantă Cremă aperitiv cu avocado și căpșuni, pentru o masă ușoară și elegantă
Porții de tartă cu brânză și sparanghel verde
7 mai, 05:59
Tartă cu brânză și sparanghel verde, delicată și cremoasă Tartă cu brânză și sparanghel verde, delicată și cremoasă
Ouă cu spanac în sos de roșii, într-o tigaie cu furculiță
6 mai, 05:52
Ouă cu spanac în sos de roșii. Savoare, simplitate și echilibru Ouă cu spanac în sos de roșii. Savoare, simplitate și echilibru
Două bucăți de piept de pui Kievskaia, una secționată în trei
5 mai, 05:19
Piept de pui Kievskaia. Pui crocant la exterior, suculent și aromat în interior Piept de pui Kievskaia. Pui crocant la exterior, suculent și aromat în interior
Somon cu sparanghel la tigaie, așezat pe felii de lămâie, alături de un bol cu sos de maioneză
4 mai, 05:47
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă
Vezi cele mai noi articole
RECOMANDĂRI hellotaste.ro
Supă cremă de sparanghel verde, cremoasă și plăcut colorată
1
Supă cremă de sparanghel verde, cremoasă și plăcut colorată
Supă cremă de sparanghel verde, cremoasă și plăcut colorată
Această supă cremă de sparanghel verde este un preparat simplu și extrem de sănătos, perfect pentru a-ți cuceri simțurile. Gustul delicat al sparanghelului verde este pus în valoare printr-o textură mătăsoasă...
Sos marinara vs sos de roșii. La ce preparate se folosește fiecare
2
Sos marinara vs sos de roșii. La ce preparate se folosește fiecare
Sos marinara vs sos de roșii. La ce preparate se folosește fiecare
Sosul marinara și sosul de roșii sunt esențiale în bucătăria italiană, fiind folosite frecvent în diverse preparate. Deși ambele au la bază roșiile, ele diferă semnificativ în compoziție și utilizare. Sosul...
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos
3
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos
Dacă ai o conservă de ton în cămară deja ai un punct de plecare pentru o masă copioasă. Este un produs versatil și bogat în nutrienți, cu multiple beneficii pentru sănătate...
Budincă de chia cu banane. Rețeta delicioasă pentru un mic dejun sănătos și hrănitor
4
Budincă de chia cu banane. Rețeta delicioasă pentru un mic dejun sănătos și hrănitor
Budincă de chia cu banane. Rețeta delicioasă pentru un mic dejun sănătos și hrănitor
Budinca de chia cu banane este un desert sănătos, ușor de preparat și perfect pentru orice moment al zilei. Aceasta combină beneficiile semințelor de chia, bogate în fibre și acizi grași...
Cassata Siciliană. Unul dintre cele mai spectaculoase deserturi italiene
5
Cassata Siciliană. Unul dintre cele mai spectaculoase deserturi italiene
Cassata Siciliană. Unul dintre cele mai spectaculoase deserturi italiene
Cassata Siciliană este o prăjitură din bucătăria italiană colorată și incredibil de aromată, care își are originile în Sicilia. Este o adevărată operă de artă dulce. Conține ricotta, fructe confiate, blat...
Parteneri
Ceaiul recomandat pentru calmarea durerilor în gât, conform specialiștilor
Ceaiul recomandat pentru calmarea durerilor în gât, conform specialiștilor
Ceaiul recomandat pentru calmarea durerilor în gât, conform specialiștilor
S-au schimbat cotele la casele de pariuri, după dezbaterea George Simion - Nicuşor Dan
S-au schimbat cotele la casele de pariuri, după dezbaterea George Simion - Nicuşor Dan
S-au schimbat cotele la casele de pariuri, după dezbaterea George Simion - Nicuşor Dan
Milionarul român, coproprietarul celui mai tare restaurant din Dubai, dezvăluiri şoc! Ce vrea să facă: „Sunt obosit şi bătrân”

Cum a apărut Ilinca Simion la dezbaterea prezidențială de pe 8 mai 2025. Ținuta soției lui George Simion a atras toate privirile

Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 49, 50 și 51 din 9 mai 2025. Un nou personaj intervine. De ce e arestat Ștefan

Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată

Chec cu verdețuri și parmezan. Rețetă de chec sărat și aromat
Chec cu verdețuri și parmezan. Rețetă de chec sărat și aromat
Chec cu verdețuri și parmezan. Rețetă de chec sărat și aromat
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Cheryl moștenește averea de 32.2 milioane de dolari a lui Liam Payne, după ce acesta a murit fără testament

Ce investigații se fac pe durata sarcinii. Recomandările medicilor pentru fiecare trimestru
Ce investigații se fac pe durata sarcinii. Recomandările medicilor pentru fiecare trimestru
Ce investigații se fac pe durata sarcinii. Recomandările medicilor pentru fiecare trimestru
fresh
Cremă aperitiv cu avocado și căpșuni, pentru o masă ușoară și elegantă

Cremă aperitiv cu avocado și căpșuni, pentru o masă ușoară și elegantă

Cremă aperitiv cu avocado și căpșuni, pentru o masă ușoară și elegantă

Eclere cu vanilie și căpșuni. Un desert delicat și elegant

Eclere cu vanilie și căpșuni. Un desert delicat și elegant

Tartă cu sparanghel și roșii uscate, perfectă pentru o masă ușoară

Tartă cu sparanghel și roșii uscate, perfectă pentru o masă ușoară

Ce tip de bucătărie alegi? Ghid de amenajare în funcție de locuință (P)

Ce tip de bucătărie alegi? Ghid de amenajare în funcție de locuință (P)
închide