10 preparate delicioase pentru care poți folosi brioșe englezești
Brioșele englezești sunt gustoase și destul de populare în întreaga lume. Sunt consumate de mai bine de 100 de ani, fiind preparate pentru prima dată în 1880, în brutăria din New York a lui Samuel Bath Thomas. Au devenit imediat populare pentru că sunt pufoase, moi și gustoase. Descoperă și tu o listă cu 10 preparate delicioase pentru care poți folosi brioșe englezești. Rețete simple și rapide pentru orice însepător în bucătărie.
Brioșele englezești se consumă în mod aproape exclusiv la micul-dejun, însă sunt potrivite pentru oricare moment al zilei. Pot fi integrate într-o mulțime de preparate, de la sandvișuri, până la pizza, chiar deserturi.
Iată câteva moduri delicioase în care poți să folosești brioșe englezești.
Preparate delicioase pentru care poți folosi brioșe englezești
Nu ai nevoie de multe indregiente pentru a pregăti un mic dejun delicios și copios. Cu puțină răbadare și inspirație vei reuși să pui pe masă rețete simple și gustoase. Dacă ai la îndemână câteva brioșe englezești, atunci lucrurile vor fi cu atât mai simple, spun bucătarii pentru EatThis.com.
Frigănele
Frigănelele sunt tot un preparat pentru mic dejun, dar nu este modul obișnuit în care sunt consumate brioșele englezești.
După ce tai brioșele pe jumătate, le treci printr-un amestec de ou, lapte, zahăr, scorțișoară și extract de vanilie. Apoi, le prăjești în ulei încins. Vor fi moi și foarte gustoase. Dacă vrei poți să adaugi și topping de fructe sau de dulceață.
Burgeri
Poți face burgerul perfect folosind în loc de chifla clasică brioșă englezească. Prăjește-o puțin înainte pentru a aduce un plus de textură crocantă. După ce ai gătit burgerul pe grătar, adaugă brânza ta preferată, apoi așează-le deasupra brioșei englezești. Pune salată verde, roșii, murături, ceapă și condimente. Nu doar că va avea un gust mai interesant, dar burgerul tău va fi și mai sărac în calorii.
Sandvici cu brânză la grătar
Brânza la grătar poartă în ea aroma zilelor de vară cu prieteni și aer curat. Cu o salată alături din legume de sezon este tot ceea ce ai nevoie într-o zi călduroasă.
Deși se potrivește minunat cu pâinea albă, poți să faci o schimbare și să alegi pentru sandviciul tău brioșe englezești. Înainte de a le folosi, taie-le pe jumătate și lasă-le să se rumenească pe grătar.
Sandviciuri cu salată de ouă
Salata cu ouă poate fi un preparat delicios în orice zi a anului. Se face atât de simplu, din ouă fierte tocate, maioneză și muștar, încât este păcat să nu o încerci cât mai des. Dacă o întinzi pe o brioșă englezească prăjită vei aduce și o textură crocantă și vei avea o masă copioasă .
Sandviciuri pentru congelator
Datorită texturii lor brioșele englezești își păstrează consistența după ce sunt decongelate. Poți profita de acest lucru pentru a-ți pregăti câteva mese în avans atunci când ai timp. Este foarte simplu. Fă-ți câteva sandviciuri cu bacon, ou, brânză, chiar și cârnați. Încălzește-le la sandwich maker, apoi lasă-le să se răcească puțin și dă-le la frigider. Când sunt reci în totalitate, pune-le în pungi speciale și dă-le la congelator. Când vrei să le consumi le încălzești la cuptorul aragazului sau la air fryer.
Mini pizza
Brioșele englezești pot constitui o bază excelentă pentru mini pizza. Posibilitățile sunt nenumărate pentru că poți pune orice fel de toppinguri și sosuri vrei.
Poți încerca și variante mai inedite: brânză cheddar, carne de pui la grătar și ceapă roșie, roșii roma feliate, acoperite cu brânză mozzarella proaspătă și busuioc sau salsa acoperită cu un amestec de brânză mexicană și creveți la grătar.
Mini pizza pe blat de brioșe englezești poate fi o masă de prânz, cină sau chiar o gustare mai consistentă.
Poți încerca să faci chiar și pizza desert delicioasă, acoperind jumătățile de brioșe englezești cu ciocolată stropită, căpșuni feliate și nuci mărunțite sau cu mere trase la tigaie de scorțișoară și amestecate cu cremă de brânză.
Caserolă pentru micul dejun
Atunci când ai nevoie de un mic dejun mai consistent poți să pui într-un vas termorezistent brioșe englezești și deasupra lor felii de cârnați și brânză, peste care să torni ouă bătute. Le dai la cuptor pentru 45 de minute.
Poți face și o variantă dulce cu brioșe englezești peste care torni un amestec de ouă băute, lapte, zahăr brun, scorțișoară și vanilie. Vasul se dă la cuptor aproximativ 30 de minute, apoi se servește cât este cald.
Sandvici cald cu ton
Dacă îți plac sandviciurile cu salată de ton, atunci poți să le îmbogățești folosind o brioșă englezească. Începe prin a pune hârtie de copt într-o tavă pentru cuptor. Apoi, feliază brioșele englezești și așează-le pe jumătate de tavă.
Taie felii de roșii și așeză-le pe cealaltă jumătate. Apoi, amestecă niște ton cu sos tartar sau maioneză. Adăugă tulpini de țelină tocate mărunt sau orice alte ingrediente dorești și pune o linguriță din amestecul de ton pe fiecare roșie.
Deasupra așează o felie din brânză preferată, apoi dă tava la cuptor pentru câteva minute până când se topește brânza. Scoate tava și asamblează sanviciurile. Servește-le calde.
Ouă Benedict
Ouăle Benedict sunt un preparat clasic pentru un mic-dejun mai relaxat sau pentru un brunch în zilele de weekend. Pe o felie de brioșă englezească prăjită, se pun un ou poșat, bacon și sos olandez cremos. Combinația este un adevărat răsfăț .
Budincă de pâine
Budinca de pâine este un fel de mâncare care există de secole. La începuturile sale această rețeta a apărut din dorința de a evita irosirea pâinii învechite.
Pentru a-i da o viață nouă și a o face din nou comestibilă, pâinea a fost înmuiată în lichide îndulcite și apoi coaptă.
Datorită originilor și utilizării sale în prevenirea risipei alimentare, ceea ce era mai mult o preocupare pentru cei cu bani mai puțini, budinca de pâine obișnuia să fie numită „budinca săracului”.
De-a lungul timpului, rețetele au evoluat, iar acum este văzută ca o masă delicioasă pentru oricine.
Se poate face budincă de pâine cu mere și stafide, cu căpșuni și rubarbă sau budincă de pâine cu ciocolată.