4 rețete cu vișine pe care să le încerci pe tot parcursul anului

Vișinele sunt moi și acrișoare și sunt consumate de cele mai multe ori atunci când sunt gătite. Îți vom da câteva sugestii de preparate în care vișinele sunt vedetele. Descoperă patru rețete cu vișine pe care să le încerci pe tot parcursul anului.

Publicat: 7 august 2022, 06:16
Prăjitură cu vișine și cremă de brânză
Cele mai multe rețete cu vișine sunt de deserturi / Profimedia Images

Vișinele au un sezon excepțional de scurt și sunt de obicei disponibile doar în iunie și iulie. Alegerea celor potrivite este un pas important, dacă vrei ca rețetele tale să iasă perfect. Alege-le pe cele pline și ferme. Vișinele nespălate ar trebui să se păstreze în frigider până la o săptămână, dar asigură-te că nu uiți să le speli înainte de a le mânca.  

Dacă ai prea multe vișine le poți congela. Poți face acest lucru după ce le-ai scos sâmburii. Ideal este să le pui înainte într-o tavă, într-un singur strat și să le dai la rece pentru câteva ore, până când se întăresc. Apoi, le scoți și le pui în pungi speciale pentru congelator. În felul acesta te asiguri că nu se aglomerează, iar tu vei putea scoate doar cantitatea de care ai nevoie.

Din vișine poți face băuturi, supe, antreuri și deserturi calde sau reci. Vișinele sunt folosite uneori și doar pentru decorul prăjiturilor sau băuturilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Plăcintă cu vișine

Plăcinta cu vișine este foarte populară în Statele Unite ale Americii. Acolo, decorarea ei este o adevărată artă.

Plăcinta cu vișine se poate decora și cu model de grilaj / Profimedia Images

Ingrediente

Pentru umplutură:

  • 2 kg de vișine proaspete fără sâmburi
  • 250 g zahăr
  • 50 g amidon de porumb
  • 1/2 lingurita extract pur de vanilie
  • 50 g unt nesărat, tăiat în bucățele mici.

Pentru aluat:

  • 1 pachet aluat congelat de plăcinte
  • făină pentru suprafața de lucru
  • 1 ou mare, bătut ușor cu 2 linguri smântână groasă.

Mod de preparare

Se preîncălzește cuptorul la 190°C. Într-un bol, se amestecă vișinele, zahărul, amidonul de porumb și vanilia.

Se întinde o foaie de plăcintă pe o suprafață ușor înfăinată. Se pune aluatul într-o tavă de plăcintă de 22 cm. Se toarnă umplutura. Se unge cu unt. Se dă la rece în timp ce face aluatul din partea de sus.

Se rulează restul de aluat. Se taie 4-5 cercuri cu diametrul de 2 cm. Se așează deasupra plăcintei. Se unesc marginile aluatului de sus cu cel de jos. Se dă plăcinta la congelator timp de 20 de minute.

După aceea, se unge plăcinta cu amestecul de ou și smântână. Se dă la cuptor până când plăcinta clocotește în centru și crusta este aurie, 45 minute. Se scoate și se lasă să se răcească.

Citește și

Coaste de porc cu sos de vișine

Aceste coaste sunt atât de fragede încât vei simți că ți se topește carnea în gură. Glazura de vișine le dă o notă dulce și acidulată. 

Coastele cu glazură de vișine se pot găti atât la cuptor, cât și pe grătar / Profimedia Images

Ingrediente

Pentru coaste de porc:

  • 4 căței de usturoi, tocați mărunt
  • 2 linguri de ghimbir proaspăt tocat mărunt
  • 4 lingurițe de pudră ”cinci condimente”
  • 2 lingurițe de coriandru măcinat
  • 2 kg coaste de porc
  • sare.

Pentru glazură:

  • 2 kg de vișine proaspete, clătite, scurse și fără sâmburi
  • 400 g cană de zahăr brun
  • ghimbir proaspăt feliat subțire
  • 230 ml oțet de orez neasezonat
  • sare
  • 2 linguri de sos de soia cu conținut redus de sodiu
  • 2 linguri de ulei de nuci sau de sofran
  • coriandru proaspăt tocat, pentru servire.

Mod de preparare

Se amestecă usturoiul, ghimbirul, condimentele, coriandrul și sarea. Amestecul se freacă uniform pe ambele părți ale coastelor pentru a le acoperi. Se acoperă cu folie alimentară și se lasă să stea cel puțin o oră sau se dă la frigider o zi. Se aduc la temperatura camerei înainte de a le găti.

Se pun într-o cratiță vișinele, zahărul brun, ghimbirul și oțetul. Compoziția se aduce la punctul de fierbere la foc mediu. Se amestecă pentru a scufunda vișinele. Se reduce focul și se fierbe, amestecând ocazional, până când vișinele sunt foarte moi și lichidul s-a redus ușor, 40 -45 de minute. Se strecoară printr-o sită cu ochiuri fine, apăsând pentru a extrage cât mai mult sirop. Partea solidă rămasă se păstrează.

Se transferă siropul strecurat într-o cratiță mică. Se fierbe la foc mediu până se reduce la o cană, aproximativ 15 minute. Se lasă să se răcească complet. Se transferă vișinele într-un blender și se pasează. Se asezonează cu un praf de sare. Se pun glazura și sosul la frigider în recipiente etanșe separate. 

Se preîncălzește cuptorul la 160°C. Se amestecă sosul de soia și uleiul și apoi se toarnă peste coaste. Se înfășoară strâns coastele într-un strat dublu de folie pergament sau folie de copt acoperită și dau la cuptor la foc mare 45 de minute. Apoi se scot, se acoperă și se ung din belșug cu sos gros, apoi se acoperă din nou și se întoarce la cuptor. Se mai lasă 45 de minute, după care se mai pune sos. Se repetă procesul până când carnea este fragedă și poate fi smulsă cu ușurință cu o furculiță, 1 oră, 30 de minute până la 2 ore.

Se servesc cu glazura rămasă. Descoperă și cum să faci cea mai bună friptură de vită la cuptor.

Limonadă de vișine

Limonada cu vișine este o modalitate delicioasă de a te bucura de toate beneficiile nutritive ale vișinelor și să te răcorești în același timp.

Poți face limonadă de vișine atât cu fructe proaspete, cât și congelate / Profimedia Images

Ingrediente

Pentru sirop:

  • 1 kilogram de vișine proaspete (sau scurse dezghețate congelate), fără sâmburi (3 căni)
  • 250 g zahăr
  • 250 ml apă
  • 1 lingură de suc proaspăt de lămâie.

Pentru limonadă:

  • cuburi de gheață
  • 1 l apă minerală
  • sucul de la 8 lămâi
  • 100 g zahăr pudră
  • vișine proaspete.

Mod de preparare

Se fierb vișinele, zahărul, apa și sucul de lămâie într-o cratiță medie, la foc mediu, aproximativ 30 de minute.

Se strecoară vișinele printr-o sită fină. Părțile solidele se aruncă. Se lasă să se răcească complet.

Se umple un ulcior mare cu gheață. Se adaugă apa minerală, sucul de lămâie, zahărul pudră și siropul de cireșe. Se amestecă pentru a se omogeniza. Se ornează cu cireșe proaspete.

Tartă frangipane de vișine

O tartă elegantă de inspirație franceză, tarta frangipane de vișine este răcoroasă, cu o textură crocantă. Este delicată, perfectă pentru a-ți răsfăța oaspeții.

Tarta frangipane este foarte fragedă / Profimedia Images

Ingrediente

Pentru aluat:

  • 100 g unt nesărat, topit
  • 110 g zahăr
  • 320 g făină
  • 110 g făină de migdales
  • sare.

Pentru umplutură:

  • 2 ouă mari
  • 1/3 cană smântână groasă
  • 3/4 linguriță extract pur de migdale
  • 70 g zahăr
  • 2 linguri de făină
  • 110 g făină de migdale
  • 3/4 linguriță de sare
  • 250 g vișine proaspete, fără sâmburi.

Mod de preparare

Se preîncălzește cuptorul la 190°C. Se unge cu unt o tavă de tartă cu fund detașabil cu diametrul de 22 cm.

Se toarnă untul topit peste zahăr granulat. Se amestecă pentru a se dizolva. Se lasă să se răcească 10 minute. Se amestecă ambele făinuri cu sarea și se pun peste unt. Se amestecă să se omogenizeze.

Se pune aluatul în tava pregătită. Părțile laterale trebuie să fie puțin mai groase decât fundul. Se dă la congelator 15 minute, apoi se coace până când devine ușor umflat și auriu, aproximativ 20 de minute. Se scoate de la cuptor și se lasă sa se răcească complet.

Între timp, se amestecă ouăle, smântâna, extractul de migdale și zahărul granulat. Într-un alt castron, se amestecă făina și sarea, apoi se pune peste compoziția de ouă și se omogenizează. Se pun vișinele peste aluatul răcit într-un singur strat. Se toarnă aluatul ușor în jurul lor. Se coace, rotind o dată, până când devine maro-auriu, 35 până la 40 de minute. Se scote de la cuptor, se lasă tarta să se răcească cel puțin 30 de minute, apoi se pudrează cu zahăr și se servește.

În cazul în care tartele se numără printre deserturile tale preferate, îți oferim o rețetă de tartă cu fructe din 2 ingrediente. Se prepară rapid și stă la cuptor numai 15 minute.

Citește și
CELE MAI CITITE
Risotto cu sparanghel și parmezan în farfurie albă, alături de o sticlă cu ulei de măsline și o bucată de parmezan
Risotto cu sparanghel și parmezan. Un preparat cremos, delicat și parfumat
Risotto cu sparanghel și parmezan. Un preparat cremos, delicat și parfumat
Somon cu sparanghel la tigaie, așezat pe felii de lămâie, alături de un bol cu sos de maioneză
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă
Supă cremă de sparanghel verde în bol alb, decorată cu vârfuri de sparanghel și crutoane
Supă cremă de sparanghel verde, cremoasă și plăcut colorată
Supă cremă de sparanghel verde, cremoasă și plăcut colorată
Două bucăți de piept de pui Kievskaia, una secționată în trei
Piept de pui Kievskaia. Pui crocant la exterior, suculent și aromat în interior
Piept de pui Kievskaia. Pui crocant la exterior, suculent și aromat în interior
Ouă cu spanac în sos de roșii, într-o tigaie cu furculiță
Ouă cu spanac în sos de roșii. Savoare, simplitate și echilibru
Ouă cu spanac în sos de roșii. Savoare, simplitate și echilibru
Te-ar mai putea interesa și
Te-ar mai putea interesa și
sirop de vișine alături de un bol plin cu vișine
Sirop de vișine. Rețeta pentru iarnă, preparată la rece
Sirop de vișine. Rețeta pentru iarnă, preparată la rece
Prajitură cu pandispan pufos si crema de visine pe un platou
Prăjitura Ciocolatina cu vișine din compot
Prăjitura Ciocolatina cu vișine din compot
Cușma lui guguță aranjată pe un platou alb
Cușma lui Guguță, desertul moldovenesc din clătite și cremă de smântână
Cușma lui Guguță, desertul moldovenesc din clătite și cremă de smântână
Vezi cele mai noi articole
Cele mai noi articole hellotaste
Cele mai noi articole hellotaste
Tartă cu sparanghel și roșii uscate porționată
06:07
Tartă cu sparanghel și roșii uscate, perfectă pentru o masă ușoară Tartă cu sparanghel și roșii uscate, perfectă pentru o masă ușoară
Două eclere cu vanilie și căpșuni pe o farfurie, alături de două cești albe și un bol cu căpșuni
05:44
Eclere cu vanilie și căpșuni. Un desert delicat și elegant Eclere cu vanilie și căpșuni. Un desert delicat și elegant
Cremă aperitiv cu avocado și căpșuni în bol, alături de căpșuni și avocado
8 mai, 09:12
Cremă aperitiv cu avocado și căpșuni, pentru o masă ușoară și elegantă Cremă aperitiv cu avocado și căpșuni, pentru o masă ușoară și elegantă
Porții de tartă cu brânză și sparanghel verde
7 mai, 05:59
Tartă cu brânză și sparanghel verde, delicată și cremoasă Tartă cu brânză și sparanghel verde, delicată și cremoasă
Ouă cu spanac în sos de roșii, într-o tigaie cu furculiță
6 mai, 05:52
Ouă cu spanac în sos de roșii. Savoare, simplitate și echilibru Ouă cu spanac în sos de roșii. Savoare, simplitate și echilibru
Două bucăți de piept de pui Kievskaia, una secționată în trei
5 mai, 05:19
Piept de pui Kievskaia. Pui crocant la exterior, suculent și aromat în interior Piept de pui Kievskaia. Pui crocant la exterior, suculent și aromat în interior
Somon cu sparanghel la tigaie, așezat pe felii de lămâie, alături de un bol cu sos de maioneză
4 mai, 05:47
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă
Supă cremă de sparanghel verde în bol alb, decorată cu vârfuri de sparanghel și crutoane
3 mai, 05:11
Supă cremă de sparanghel verde, cremoasă și plăcut colorată Supă cremă de sparanghel verde, cremoasă și plăcut colorată
Vezi cele mai noi articole
RECOMANDĂRI hellotaste.ro
Supă cremă de sparanghel verde, cremoasă și plăcut colorată
1
Supă cremă de sparanghel verde, cremoasă și plăcut colorată
Supă cremă de sparanghel verde, cremoasă și plăcut colorată
Această supă cremă de sparanghel verde este un preparat simplu și extrem de sănătos, perfect pentru a-ți cuceri simțurile. Gustul delicat al sparanghelului verde este pus în valoare printr-o textură mătăsoasă...
Sos marinara vs sos de roșii. La ce preparate se folosește fiecare
2
Sos marinara vs sos de roșii. La ce preparate se folosește fiecare
Sos marinara vs sos de roșii. La ce preparate se folosește fiecare
Sosul marinara și sosul de roșii sunt esențiale în bucătăria italiană, fiind folosite frecvent în diverse preparate. Deși ambele au la bază roșiile, ele diferă semnificativ în compoziție și utilizare. Sosul...
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos
3
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos
Dacă ai o conservă de ton în cămară deja ai un punct de plecare pentru o masă copioasă. Este un produs versatil și bogat în nutrienți, cu multiple beneficii pentru sănătate...
Budincă de chia cu banane. Rețeta delicioasă pentru un mic dejun sănătos și hrănitor
4
Budincă de chia cu banane. Rețeta delicioasă pentru un mic dejun sănătos și hrănitor
Budincă de chia cu banane. Rețeta delicioasă pentru un mic dejun sănătos și hrănitor
Budinca de chia cu banane este un desert sănătos, ușor de preparat și perfect pentru orice moment al zilei. Aceasta combină beneficiile semințelor de chia, bogate în fibre și acizi grași...
Cassata Siciliană. Unul dintre cele mai spectaculoase deserturi italiene
5
Cassata Siciliană. Unul dintre cele mai spectaculoase deserturi italiene
Cassata Siciliană. Unul dintre cele mai spectaculoase deserturi italiene
Cassata Siciliană este o prăjitură din bucătăria italiană colorată și incredibil de aromată, care își are originile în Sicilia. Este o adevărată operă de artă dulce. Conține ricotta, fructe confiate, blat...
Parteneri
Ghid pentru femeile aflate la menopauză. Care sunt obiceiurile sănătoase de urmat
Ghid pentru femeile aflate la menopauză. Care sunt obiceiurile sănătoase de urmat
Ghid pentru femeile aflate la menopauză. Care sunt obiceiurile sănătoase de urmat
George Simion promite case la 1 leu, după ce a recunoscut păcăleala cu cele la 35.000 euro. Primii lideri PSD care îl susţin pe Nicuşor Dan
George Simion promite "case la 1 leu", după ce a recunoscut păcăleala cu cele la 35.000 euro. Primii lideri PSD care îl susţin pe Nicuşor Dan
George Simion promite "case la 1 leu", după ce a recunoscut păcăleala cu cele la 35.000 euro. Primii lideri PSD care îl susţin pe Nicuşor Dan
Ce sport practică Papa Leon al XIV-lea, noul Suveran Pontif: „Mă consider un jucător amator”
Ce sport practică Papa Leon al XIV-lea, noul Suveran Pontif: „Mă consider un jucător amator”
Ce sport practică Papa Leon al XIV-lea, noul Suveran Pontif: „Mă consider un jucător amator”
Povestea fascinantă a Prințului adormit al Arabiei Saudite. A împlinit 36 de ani, iar de două decenii se află în comă
Povestea fascinantă a „Prințului adormit” al Arabiei Saudite. A împlinit 36 de ani, iar de două decenii se află în comă
Povestea fascinantă a „Prințului adormit” al Arabiei Saudite. A împlinit 36 de ani, iar de două decenii se află în comă
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN | Episodul 18, 8 mai 2025. Alina este răpită. Ce detaliu despre Basty iese la iveală

Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată

Pancakes cu banane și căpșuni
Pancakes cu banane și căpșuni
Pancakes cu banane și căpșuni
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Demi Lovato alimentează zvonurile conform cărora ar fi apelat la medicamente pentru slăbit. Vedeta a împărtășit o serie de imagini din vacanța ei în Mexic

Cauzele artrozei. Cum se poate preveni și combate această afecțiune cronică
Cauzele artrozei. Cum se poate preveni și combate această afecțiune cronică
Cauzele artrozei. Cum se poate preveni și combate această afecțiune cronică
fresh
Tartă cu brânză și sparanghel verde, delicată și cremoasă

Tartă cu brânză și sparanghel verde, delicată și cremoasă

Tartă cu brânză și sparanghel verde, delicată și cremoasă

Cremă aperitiv cu avocado și căpșuni, pentru o masă ușoară și elegantă

Cremă aperitiv cu avocado și căpșuni, pentru o masă ușoară și elegantă

Eclere cu vanilie și căpșuni. Un desert delicat și elegant

Eclere cu vanilie și căpșuni. Un desert delicat și elegant

Tartă cu sparanghel și roșii uscate, perfectă pentru o masă ușoară

Tartă cu sparanghel și roșii uscate, perfectă pentru o masă ușoară
închide