Tot ce ai nevoie să știi despre sosul de soia. 10 lucruri pe care probabil nu le cunoșteai

Fabricat dintr-un amestec de boabe de soia fermentate, grâu, apă și sare, sosul de soia are o istorie lungă, datând din China antică, unde a fost creat cu aproximativ 2.500 de ani în urmă. De-a lungul timpului, sosul de soia a evoluat și s-a răspândit în întreaga Asia, devenind un ingredient de bază în multe culturi culinare.

Sosul de soia este extrem de versatil și poate fi utilizat în numeroase moduri. Este adesea folosit ca ingredient principal în marinări pentru carne, pește sau tofu, aducând un gust umami profund și o notă sărată.

Tot ce ai nevoie să știi despre sosul de soia

Sosul de soia este un element esențial în prepararea sosurilor de salată, dressingurilor și sosurilor pentru amestecuri rapide de legume și carne. În bucătăria asiatică, sosul de soia este adesea adăugat în supe, tăieței, și stir-fry-uri pentru a îmbunătăți aroma generală a preparatului.

Sosul de soia are mai mulți strămoși

La fel ca multe alimente fermentate, sosul de soia își are rădăcinile în trecutul îndepărtat. Astăzi, este asociat cu bucătăria japoneză, dar strămoșul străvechi al sosului de soia își are originea de fapt în China.

Era cunoscut numele de jan și era preparat din diverse plante murate și carne. Rețeta s-a tot schimbat și până în secolul al II-lea î.Hr. a devenit un condiment preponderent pe bază de plante. Pentru prepararea lui se folosea un amestec de boabe de soia, orez și grâu.

Secole mai târziu, această pastă fermentată a ajuns în Japonia odată cu răspândirea budismului. A fost redenumit hishio și a devenit un condiment de călugării ce aveau o dietă majoritar vegetariană. În cele din urmă, deveni miso.

Apoi, excesul de lichid care s-a format în timpul fermentației sale a fost recunoscut ca un condiment delicios în sine. Astfel, produsul secundar neintenționat al fabricării miso-ului a devenit faimă ca tamari, evoluând în cele din urmă în shoyu.

Până în secolul al XVII-lea, o nouă varietate de shoyu, cea mai apropiată de ceea ce știm astăzi, a fost dezvoltată din boabe de soia și grâu zdrobit prăjit.

Budiștii l-au răspândit ca alternativă vegetariană la sosul de pește

Întrucât unul dintre principiile de bază ale budismului este să nu ia viața niciunei ființe, mulți dintre adepții săi sunt vegetarieni. Din fericire, aceste limitări au dus la creativitate culinară, iar de preparatele rezultate ne bucurăm și astăzi.

Pentru că nu aveau voie să ucidă nicio ființă vie, budiștii au trebuit să renunțe la sosul de pește. L-au înlocuit cu sosul de soia, iar producția sa a devenit o activitate monahală comună.

Sosul de soia era un produs de lux

Procesul de producție extrem de laborios făcea ca în trecut sosul să fie produs în cantități mici. Din acest motiv la el nu aveau acces foarte multe persoane, ba chiar era considerat o delicatesă.

Perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial a adus inovații în producția de sos de soia, ceea ce a făcut ca perioada de fermentație să se scurteze, iar costul de producție să scadă. Astfel, sosul de soia a devenit mult mai accesibil.

Există mai mult de un tip de sos de soia

În magazinele europene nu vei găsi decât câteva sortimente de sos de soia, însă în Asia varietatea este uimitoare. Vei găsi sos de soia dark japonez, koikuchi shoyu. Acesta poate fi cu ușurință înlocuit cu sosul de soia chinezesc, datorită faptului că au gusturi similare. Cel din urmă este mai dulce pentru că are zahăr sau melasă în compoziție.

Filipino toyo este foarte asemănător, deși nu conține grâu, iar aroma sa este mai puternică. Kecap manis din Indonezia este mult mai aromat. Shiro shoyu este preparat printr-un proces puțin diferit, cu un plus de grâu, dându-i o culoare aurie și o aromă mai blândă.

La fel ca usukuchi, shoyu dulce și acidulat este de preferat pentru preparatele deschise la culoare. Sosul de soia coreean tradițional, cum ar fi joseon ganjang, este făcut din boabe de soia fermentate, dar jin ganjang este amestecat cu soiul mai ieftin, produs chimic.

Legătura dintre sosul de soia și ketchup

Ceea ce numim astăzi ketchup, a fost la începuturi ”kêtsiap”, care se traduce prin „saramură de pește murat” în dialectul chinezesc Amoy.

De asemenea, sosul de soia a fost precedat de un sos de pește chinezesc. Ambele au evoluat și astăzi sunt preparate exclusiv din ingrediente vegetale.

Sosul de soia preparat în mod tradițional conține alcool

Un sos de soia natural conține doar câteva ingrediente: soia, sare, grâu și apă. Dacă te uiți mai atentă pe etichetă vei vedea că conține și alcool. Nu este ceva adăugat intenționat, ci este mai degrabă un produs secundar natural al fermentației.

Nu trebuie să vă faceți griji pentru asta. În primul rând, conținutul de alcool depășește rar 1-3% care se va evapora în timpul gătitului

Sosul de soia comercial nu este adesea fermentat

Cel mai mare beneficiu al industrializării producției de sos de soia a fost că prețul său a scăzut devenind astfel accesibil oamenilor din întreaga lume, dar un astfel de progres are întotdeauna un cost. Totuși, din această cauză a dispărut procesul de fermentație în cazul sosurilor de soia produse industrial. Acest lucru a făcut ca aromele să nu mai fie la fel de puternice.

Sosul de soia are multe întrebuințări

De cele mai multe ori sosul de soia este asociat cu sushi, însă nu este singura lui utilizare. Culoarea profundă și gustul umami bogat al sosului de soia îl fac un condiment universal pe care îl poți adăuga aproape la orice preparat. Se poate pune peste salate, tocănițe, fripturi de orice fel, peste orez sau chiar și la supe.

Poate fi folosit chiar și la deserturi

Sosul de soia este asociat cu preparatele sărate, dar poate fi folosit chiar și la deserturi. Glazura dulce cu sos de soia este ceea ce face ca mitarashi dango, un desert tradițional japonez din bile de făină de orez mestecate, să creeze dependență. De asemenea, poate fi folosit și în deserturile cu ciocolată, ca sos pentru înghețată sau pentru clătite.