Plăcintă cu dovleac și aluat fraged cu scorțișoară
Dacă adori deserturile cu dovleac și ești în căutare de rețete savuroase, îți oferim mai jos o rețetă de plăcintă cu dovleac și aluat fraged cu scorțișoară. Chiar dacă scorțișoara este aroma care completează armonios gustul dovleacului, plăcinta este și mai interesantă dacă și aluatul este aromat tot cu scorțișoară.
Deserturile cu dovleac sunt printre cele mai des preparate toamna, când este sezonul dovlecilor. Sunt delicioase și aromate, dar și spectaculoase. Rețetele sunt foarte versatile, dovleacul poate fi inclus cu ușurință în toate categoriile de deserturi. În plus, acesta poate fi folosit copt, fiert sau caramelizat. Plăcintele și tartele cu dovleac sunt cele mai simple și mai populare deserturi de toamnă. Însă nici aluaturile cu dovleac nu sunt de ocolit. Dovleacul oferă acestora gust, aromă, culoare, dar și consistență.
Poți include dovleacul atât în aluaturi fragede, cât și în cele dospite. Poți prepara clătite cu dovleac, gogoși cu dovleac sau chiar pâine. Descoperă aici și o rețetă de pâine cu dovleac în aluat, modelată sub formă de dovleac. Este o pâine deosebită și ca textură, și ca formă, iar culoarea este cuceritoare. Iar în rândurile de mai jos vei descoperi rețeta de plăcintă cu dovleac și aluat fraged cu scorțișoară.
Ingrediente
Mod de preparare
Adună de la început toate ingredientele pentru aluatul fraged pe masa din bucătărie și pregătește-le pentru a le avea la îndemână când începi frământarea aluatului. Aluatul fraged se prepară într-un timp relativ scurt, însă necesită și un timp de odihnă la rece.
Cum prepari aluatul pentru plăcintă cu dovleac și aluat fraged cu scorțișoară
Adaugă într-un bol untul moale cu zahărul și amestecă-le energic până când compoziția devine cremoasă, iar zahărul este dizolvat. Încorporează în această compoziție oul, apoi iaurtul amestecat cu praful de copt. Omogenizează după fiecare ingredient adăugat.
Trece făina prin sită, amestec-o cu sarea și pudra de scorțișoară și încorporează acest amestec în compoziția de mai sus. Frământă rapid aluatul până când devine ușor moale și elastic. Dă-i formă de bilă, împachetează-l în folie de prospețime și pune-l în frigider pentru 30 de minute. În acest interval de timp poți pregăti dovleacul.
Secționează dovleacul în felii, îndepărtează coaja și semințele și dă-l pe răzătoare.
Așază o cratiță pe flacăra aragazului și pune în ea untul la topit împreună cu zahărul și o lingură de apă rece. Amestecă până când ingredientele sunt dizolvate, apoi adaugă miezul de dovleac răzuit. Caramelizează dovleacul până când se înmoaie și se formează sirop. Lasă-l să se răcească și amestecă-l cu două linguri de griș.
Cum formezi și coci plăcintă cu dovleac
Înainte de a scoate aluatul de la rece pornește cuptorul la 180 de grade Celsius și așază hârtie de copt într-o tavă cu laturile de 24/36 cm.
Scoate aluatul pe masa de lucru și împarte-l în două părți aproximativ egale. Întinde-le în două foi dreptunghiulare cu laturile egale cu ale tăvii de copt. Așază prima foaie în tavă și înțeap-o cu o furculiță din loc în loc. Întinde peste ea umplutura de dovleac și niveleaz-o uniform.
Apoi așază a doua foaie de aluat. Înțeap-o și pe aceasta cu furculița din loc în loc. Introdu tava în cuptor și coace delicioasa plăcintă cu dovleac și aluat fraged cu scorțișoară pentru 30-35 de minute, la 180 de grade Celsius. După coacere lasă plăcinta să se răcească, presară zahăr pudră pe deasupra și o poți porționa.
Iar pentru data următoare când mai dorești să prepari un desert cu dovleac, îți recomandăm să încerci rețeta de melcișori cu dovleac și scorțișoară, glazurați cu cremă de brânză.