Prăjitură cu căpșuni și fistic. Rețeta unui desert de nerefuzat
Profită de sezonul căpșunilor coapte și aromate și include-le în cât mai multe deserturi de nerefuzat. Îți oferim în acest scop o rețetă de prăjitură cu căpșuni și fistic.
Galerie foto
Prăjitura este compusă din trei elemente, cu un contrast de gusturi și texturi deosebite. Prăjitura are la bază un blat cu cacao pe care îl vei secționa în două. Între cele două secțiuni, dar și deasupra se va răsfăța o delicioasă cremă de mascarpone, iar deasupra urmează un strat irezistibil din căpșuni cu fistic.
Deserturile cu căpșuni sunt printre cele mai des preparate primăvara și vara, când piețele abundă de căpșuni. Căpșunile aduc deserturilor un plus de gust, dar și un aspect spectaculos datorită culorii și formei deosebite. Se pot adăuga în blaturi, în creme sau se pot folosi ca decor. Din căpșuni mai poți prepara gem dulceață sau compot.
Descoperă și o rețetă de compot de căpșuni, pentru iarnă. În continuare vei descoperi lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas pentru rețeta de prăjitură cu căpșuni și fistic.
Ingrediente
Mod de preparare
Primul pas pentru prepararea prăjiturii constă în pregătirea ingredientelor pentru blat. Adună pe masa de lucru toate ingredientele, apoi pornește cuptorul la 180 de grade Celsius. Pregătește și o tavă de copt cu dimensiunile de 31/43 cm în care așezi hârtie de copt.
Cum prepari blatul pentru prăjitură cu căpșuni și fistic
Separă în două boluri, albușurile de gălbenușuri. Adaugă un praf de sare peste albușuri și amestecă-le bine cu un tel sau cu mixerul până când devin cristaline. Adaugă, treptat, jumătate din cantitatea de zahăr, în timp ce amesteci energic până când bezeaua devine fermă.
Cealaltă parte de zahăr amestec-o cu gălbenușurile până când compoziția devine spumoasă și deschisă la culoare. Adaugă uleiul și esența, apoi încorporează bezeaua de albușuri, amestecând ușor cu o spatulă. La final încorporează treptat, făina cernută împreună cu pudra de cacao.
Întinde compoziția pentru blat în tava pregătită și niveleaz-o la suprafață. Introdu tava în cuptor și coace blatul pentru prăjitură la 180 de grade, pentru 30-35 de minute. Lasă-l să se răcească pe un suport de răcire.
Cum prepari crema de mascarpone cu nucă de cocos
Adaugă într-un bol brânza mascarpone, smântâna pentru frișcă, zahărul pudră și vanilia.
Folosește mixerul și amestecă bine aceste ingrediente până când obții o compoziție cremoasă. Adaugă fulgii din nucă de cocos și amestecă ușor până la omogenizare. Adaugă și un praf de sare pentru intensificarea gustului.
Descoperă și o rețetă de cremă de mascarpone și lime, gustoasă și aromată.
Cum formezi și decorezi delicioasa prăjitură cu căpșuni și fistic
După răcirea blatului secționează-l orizontal în două. Întinde o parte din crema de mascarpone între cele două părți de blat. Cealaltă parte de cremă întinde-o deasupra. Înconjoară prăjitura de jur împrejur cu o folie de aluminiu mai înaltă decât aceasta.
Așază felii de căpșuni deasupra prăjiturii, apoi prepară jeleul conform instrucțiunilor de pe plic.
Amestecă conținutul plicului cu siropul de căpșuni și fierbe amestecul pentru un minut. Lasă-l să se răcorească și toarnă-l peste căpșunile de deasupra prăjiturii. Presară și fisticul mărunțit pe deasupra și pune delicioasa prăjitură cu căpșuni și fistic la rece pentru 2-3 ore.
La final o poți porționa frumos.
Tot din aceeași categorie de deserturi mai poți încerca și rețeta de ruladă cu căpșuni și ciocolată albă, perfectă pentru deliciul din weekend.