Cele mai bune sosuri din lume. Ce sos românesc este în top 10

Unele dintre ele au devenit atât de cunoscute, încât se găsesc în toată lumea. Grecii au tzatziki, italienii au pesto și ragu, noi avem mujdeiul.

Ți-am pregătit o listă cu cele mai bune 10 sosuri din lume. Poate te inspiră pentru următoarea vacanță sau poate îți dau idei pentru cina din seara aceasta.

Cele mai bune sosuri din lume

Specialiștii au întocmit un top cu cele mai bune sosuri din lume. Aceștia au selectat 10 dintre cele mai cunoscute și mai apreciate sosuri. Mai jos găsești câteva variante și istoria lor.

Ragù Toscano

Ragù Toscano este un sos consistent de carne, italian, din Toscana. Se prepară din carne de vită, bucăți de cârnați, roșii, vin, ulei de măsline și un sofrito (un fel de tocăniță mediteraneană) făcut din ceapă, morcovi și țelină. Există numeroase rețete de ragù, care diferă în funcție de regiunea în care este preparat.

Ragù-ul poate fi folosit cu diferite tipuri de paste, cum ar fi lasagna sau gnocchi. Spre deosebire de ragù-ul tradițional din Emilia-Romagna, cel din Toscana nu este atât de roșu și este oarecum mai uscat.

Muhammara

Muhammara este un sos hrănitor originară din orașul sirian Alep. Este făcut dintr-o combinație de ardei roșii prăjiți, ulei de măsline și nuci măcinate. Ardeii conferă preparatului o dulceață deosebită și o aromă afumată, în timp ce nucile măcinate îi dau o textură interesantă.

Sucul de lămâie, sucul de rodie, usturoiul și sare sunt adăugate uneori în acest sos. În mod tradițional, ingredientele erau sfărâmate, dar în vremurile moderne se folosesc blendere sau roboți de bucătărie.

Totuși, se are în vedere să se păstreze o textură nu tocmai netedă, astfel încât să se simtă granulația unor ingrediente. De obicei se servește individual în boluri mici sau în farfurii mai mari, atunci când se consumă în comun. Se mănâncă cu lipie.

Sos alb de unt

Acest sos gros, bogat și cremos este făcut din unt, vin alb, șalotă și oțet de vin alb. Are o aromă ușor dulce, acidulată, care se potrivește mai ales cu peștele, crustaceele și sparanghelul. Sosul a devenit popular în anii 1960 și 1970, atunci când bucătarii francezi au încercat să înlocuiască sosurile mai grele cu rântașuri cu unele mai ușoare.

Există multe teorii despre originea sosului alb de unt. Cea mai populară sugerează că a fost inventat la începutul secolului al XX-lea de bucătarul Clémence Lefeuvre într-un mic sat de lângă orașul Nantes din Franța, când a uitat să pună ouă în sosul Béarnaise.

Sos romesco

Romesco este un sos spaniol savuros preparat din ardei roșii, roșii, ceapă și semințe de pin, alune si migdale crude sau prăjite. 

Sosul este extrem de versatil, așa că poate fi servit cu pește, fructe de mare, salate, legume și preparate din carne.

Unii bucătari îl folosesc și în tocănițe, pentru a le da mai multă savoare. Romesco este, de asemenea, consumat în mod tradițional ca sos pentru ceapa de primăvară la grătar, care este o altă delicatesă catalană.

Mujdei

Mujdeiul este varianta românească a sosului de usturoi, aioli. Se face din căței de usturoi, ulei de floarea-soarelui, sare și apă. Usturoiul este zdrobit, frecat cu sare și ulei, după care se adaugă apă. Sosul este servit de obicei cu pește sau cartofi prăjiți. 

Mole Poblano

Mole poblano este cel mai popular sos mexican, și mai există și alte tipuri de ”mole”. Este preparat din cel puțin douăzeci de ingrediente, inclusiv scorțișoară, piper negru, chiles poblano, cuișoare, semințe de anason și ciocolată. 

Potrivit unei legende populare, a fost inventat în orașul mexican Puebla în secolul al XVI-lea. Preoții din mănăstirea Santa Rosa au pregătit o versiune diferită a sosului aztec original pentru a-și arăta respectul față de un episcop în vizită.

Cu toate acestea, este asociat și cu Oaxaca, orașul care a făcut celebre 7 sosuri de tip mole. Unii spun că secretul unui sos perfect constă în prăjirea semințelor de chile care se carbonizează și acționează ca bombe de aromă atunci când sunt amestecate în sos. În mod tradițional, acest sos aromat și picant este servit peste preparate cu carne însoțite de orez.

Tzatziki

Tzatziki este sosul emblematic al Greciei preparat din iaurt, castraveți, usturoi și numeroase ierburi și condimente precum mărar, mentă sau pătrunjel. 

Se servește de obicei ca sos care însoțește multe feluri de mâncare din carne sau ca o aperitiv întins pe pita. Tzatziki este întotdeauna servit Există multe variante regionale de tzatziki, în Iran, Irak, Turcia, Cipru, Bulgaria și Serbia.

Sos de pește vietnamez (Nước chấm)

În forma sa de bază, acest sos vietnamez are la bază suc de lămâie, sau opțional cu oțet, zahăr, apă și sos de pește. Uneori se mai adaugă ardei iute feliați fin, usturoi, șalotă, ceapă primăvară, ghimbir sau ierburi proaspete.

În Vietnam sunt mai multe variante ale sosului, iar compoziția finală poate depinde și de tipul de mâncare pe care îl însoțește. Nước chấm se servește cu chả giò (rulouri de primăvară), bánh xèo (clătite crocante) și diverse feluri de mâncare din carne sau fructe de mare, precum și tăiței și supe.

Sos mole

Mole este o familie de sosuri mexicane foarte complexe. Sunt considerate felul de mâncare național al țării. Baza o constituie ardeiul chilli mexican care sunt măcinați în molcajete, mojar și un pistil tradițional din piatră. 

Restul ingredientelor depind de zona în care este preparat: legume, fructe, condimente, ierburi, nuci, semințe, făină de porumb, pâine și chiar ciocolată.

Aztecii l-au numit molli, adică amestec. Cel mai cunoscut tip de mole este cu siguranță mole poblano , originară din Puebla. În Oaxaca, cunoscută și ca „țara celor șapte mole”, se găsesc moles verdes (cu coriandru), moles rojos (roșii, semințe de susan), moles negros (chiles, ciocolată, nuci, fructe uscate), manchamantel (roșii, ananas, ardei iute ancho, scorțișoară, banane), mole portocaliu (patlagină), mole almendrado (migdale) și cacahuate (arahide). 

Pesto Genovese

Pesto Genovese este original din orașul italian Genova. În mod tradițional, se prepară din busuioc, usturoi, semințe de pin, ulei de măsline și brânzeturi precum Parmigiano Reggiano sau Pecorino. 

Numele său provine de la cuvântul ”pestare”, care înseamnă ”a zdrobi”, referindu-se la metoda originală de preparare a sosului cu mojar și pistil.

Se spune că pesto provine de la vechii romani care mâncau o pastă numită moretum, obținută prin zdrobirea ingredientelor precum brânză, ierburi și usturoi. Pesto însoțește de obicei pastele, dar uneori poate fi servit și cu roșii feliate sau cartofi fierți.