Mic-dejun delicios. Fulgi de ovăz cu espresso
O porție de fulgi de ovăz cu espresso la micul-dejun este alegerea perfectă dacă nu ai prea mult timp la dispoziție, dar vrei totuși să mănânci ceva sănătos și sățios.
Combinația de ingrediente din acest mic-dejun este cu adevărat savuroasă. Un amestec de texturi și gusturi care te vor face să începi dimineața în cel mai bun mod și care are avantajul de a putea fi preparat de seara. Practic doar te trezești, îți iei amestecul de fulgi de ovăz cu espresso din frigider și îl mănânci.
Există o nouă rețetă pentru micul dejun în tendințe pe TikTok: fulgii de ovăz cu fructe de pădure la cuptor. Vezi rețeta aici!
Cum prepari rețeta de fulgi de ovăz cu espresso și care sunt ingredientele
Pentru a face fulgi de ovăz cu espresso nu ai nevoie de foarte multe ingrediente, dar trebuie să respecți rețeta pentru ca la final să ai parte de un preparat cu adevărat delicios. Fulgii de ovăz pe care îi folosești trebuie să fie cât mai fini. Astfel la final amestecul va fi pufos și cremos. Semințele de chia sunt necesare pentru că dau volum preparatului.
Nu înlocui zahărul brun cu cel alb pentru că vei pierde din savoare și se combină foarte bine cu toate celelalte ingrediente. Un alt înlocuitor mult mai bun pentru acesta este siropul de arțar, care este parfumat și are o consistență cremoasă.
Laptele de migdale aduce o notă de nuci amestecului. Dacă nu îți plac migdalele poți să folosești lapte de caju, de orez, de cocos sau de soia. Espresso cu cât este mai concentrat cu atât va aduce mai multă aromă.
Ingrediente
Mod de preparare
Se pun toate ingredientele într-o caserolă mai mare și se amestecă până când se omogenizează. Se acoperă cu un capac și se lasă la frigider cel puțin 2 ore sau, de preferat, peste noapte. Se poate adăuga mai mult lapte în momentul în care se consumă.
Cum se consumă fulgii de ovăz cu espresso
Fulgii de ovăz ar trebui să se afle în fruntea listei tale cu alimente sănătoase care te vor face fericită. Sunt perfecți pentru un mic dejun rapid și sănătos, conțin carbohidrați complecși, care contribuie la absorbția serotoninei.
Dacă vrei să consumi acest amestec de fulgi de ovăz cu espresso cald, îl poți încălzi la cuptorul de microunde timp de 60-90 de secunde.
De asemenea, poți adăuga și câteva toppinguri, dacă nu îți dorești să îl savurezi simplu: zahăr brun, bucăți sau răzătură de ciocolată, unt de migdale sau ciocolată fierbinte.
Poți face o cantitate mai mare de preparat pe care o poți păstra în frigider până la 5 zile într-un vas închis etanș.
Nu uita că ovăzul poate fi un prieten de nădejde atunci când îți propui să pierzi în greutate. Este versatil și îl poți folosi în numeroase preparate, precum sunt clătitele, smoothie-urile sau brioșele.