Începe cu pregătirea lămâilor. Optează pentru lămâi netratate, clătește-le cu apă rece și șterge-le. Apoi curăță coaja de la 3 lămâi, doar partea galbenă.  Stoarce lămâile și pune sucul într-o cratiță.

Carcasele de la lămâile stoarse și sâmburii le vei pune într-un tifon pe care îl legi bine. Acestea conțin pectina necesară pentru gelificarea naturală a peltelei.

Cum prepari peltea de lămâie

Așază o cratiță mare pe flacăra aragazului și adaugă în ea apa, cojile de lămâie și săculețul cu sâmburii și carcase. Fierbe ingredientele la foc de intensitate mică timp de aproximativ 30-40 de minute. În acest interval de timp pectina se va elibera din coji și sâmburi în apă.

Descoperă și o rețetă de lemon curd. Este rețeta celei mai fine, mai delicate și mai aromate creme, pe bază de lămâie.

Apoi, înlătură săculețul și cojile din lichid, dar nu înainte de a le stoarce bine, pentru a beneficia de maximul de pectină.

Adaugă în cratiță zahărul și sucul de lămâie. Amestecă cu o spatulă până când zahărul este complet dizolvat. Continuă să fierbi amestecul de ingrediente pentru aproximativ 30-40 de minute, la foc mediu. Amestecă din când în când pentru a controla consistența compoziției. Pe măsură ce lichidul din cratiță se reduce, pelteaua devine din ce în ce mai consistentă, datorită pectinei care se coagulează.

Poți verifica cât de consistentă este pelteaua punând o lingură de peltea fierbinte pe o farfurie rece. las-o să se răcească, apoi înclină ușor farfuria. Dacă nu este cursivă și rămâne lipită de farfurie, pelteaua este gata.

Toarnă delicioasa peltea de lămâie fierbinte în borcane sterilizate, umplându-le până la gâtul acestora.

Sigilează borcanele ermetic cu capacele din dotare, apoi acoperă-le cu o pătură groasă. Lasă-le sub pătură până când se răcesc complet. Apoi le poți depozita în cămară sau într-un alt loc răcoros și întunecat.

Și dacă adori deserturile cu aromă de lămâie, poți încerca și rețeta de tort cu aromă intensă de lămâie și cremă de mascarpone cu nucă de cocos.