Sos bolognese, rețeta oficială a Academiei Italiene de Gastronomie
Orașul Bologna este considerat centrul gastronomic al Italiei. Datorită locației sale geografice strategice în regiunea Emilia Romagna, în centrul Italiei, Bologna se mândrește cu unele dintre cele mai bune bucătării din Italia. Deși nu este considerat un fel de mâncare autentic din Bologna, sosul bolognese și-a câștigat multă popularitate în întreaga lume.
Numele provine de la o rețetă care a fost preparată inițial în Bologna. Aceasta era un fel de mâncare din paste de tip tagliatelle și un sos ragù foarte bogat. În Italia, ragù este un termen folosit pentru a descrie un tip de sos de carne care este gătit timp de multe ore la foc mic.
Ingrediente
Mod de preparare
Se toacă mărunt pancetta, apoi se topește într-o tigaie groasă de aluminiu de aproximativ 20 cm diametru. Se amestecă 3 linguri de ulei sau 50 g de unt cu legumele tocate mărunt și se lasă să fiarbă ușor. Se adăugă carnea tocată și se amestecă bine cu un polonic până este fiartă și sfârâie.
Se toarnă vinul și se amestecă ușor până când alcoolul s-a evaporat complet. Se adaugă pasta de roșii sau roșiile decojite, se acoperă și se fierbe încet aproximativ două ore, adăugând bulion când este necesar, apoi se adaugă laptele spre final pentru a contracara aciditatea roșiilor.
Se asezonează cu sare și piper. La final, când sosul este gata, se adaugă smântâna.
Cum se prepară ragù bolognez
Sosul bolognese are la bază un amestec de morcovi, țelină și ceapă. Bucățile mari de carne de vită sunt prăjite la foc mare. Apoi se adaugă vin alb pentru a spori aroma cărnii. La final, totul se lasă la fiert ore în șir, până când carnea începe să se destrame.
Se crede că originea termenului ragù este legată de echivalentul francez „ragout”. Termen este folosit pentru a defini tocănițele de carne și legume gătite la foc mic pentru o lungă perioadă de timp.
Sosul bolognese își are originea în Franța medievală
Strămoșul sosului ragù a fost de fapt un preparat popular în Franța în Evul Mediu, în secolele XII-XIV, care consta în bucăți de carne, legume sau chiar pește înăbușite încet. Poate fi un fel de mâncare bogat sau sărac, în funcție de cantitatea de carne, condimentele și legumele folosite. Evident, la acel moment, nu erau folosite roșiile.
Din Franța acest preparat a ajuns în bucătăriile curții napolitane de Bourbon și în cele ale Vaticanului. Evident, rețeta a fost adaptată cu diferențe semnificative, în funcție de zonele Italiei. Încearcă și rețeta de lasagna bolognese.
La origine era o tocană albă
În 1773, Vincenzo Corrado în cartea sa „Il Cuoco Galante” descrie pentru prima dată un fel de mâncare care ar putea fi definit ca primul ragù, dar ingredientele nu erau încă definite. La acea vreme se foloseau legume, diverse tipuri de carne, creveți sau chiar ouă, fierte în supă de legume și ierburi aromate.
Important este că rețeta intrase în bucătăria italiană și s-a răspândit, având diverse variante. S-au adăugat și ingrediente noi, cum roșiile. Acestea sunt menționate pentru prima dată în 1790 în rețeta „Maccheorni alla Napolitana” din cartea de bucate „Apicius modern” de Francesco Leonardi. Ragù, chiar dacă era celebru, era considerat un fel de mâncare din carne cu sos.
Roșiile au fost adăugate în secolul XX
Abia în secolul al XX-lea, odată cu răspândirea sosului de roșii, această rețetă a devenit ragù pe care îl gătim astăzi.
În 1891, Pellegrino Artusi în cartea „Știința în bucătărie și arta de a mânca bine” descria „macaroanele bologneze”, potrivit TravelEmiliaRomagna.com. La acea vreme nu era conștient de faptul că punea bazele uneia dintre cele mai cunoscute rețete ale bucătăriei italiene.
Roșia nu era încă inclusă. Aproape toate celelalte ingrediente existau burta de porc sărată, carnea de vițel, țelina, morcovul și ceapa, toate gătite cu bulion de carne. Artusi sugerează și câteva adaosuri pentru a îmbogăți acest sos: ciuperci uscate, trufe, ficat de pui și smântână.
Transformarea definitivă are loc la sfârșitul primului deceniu al secolului XX, când roșia au devenit un ingredient esențial. Carnea proaspătă de porc a apărut după cel de-al Doilea Război Mondial, după cum relatează celebra carte italiană de rețete „ Il Cucchiaio d’Argento ”, într-o rețetă care a rămas neschimbată până astăzi.
