Ștrudel cu vișine. Rețeta unui desert delicios, cu gust ușor acrișor
Acest ștrudel cu vișine este o delicatesă clasică de patiserie, adorată pentru combinația sa perfectă de aluat subțire, crocant și umplutură suculentă de vișine. Această rețetă transformă vișinele proaspete, cu gustul lor dulce-acrișor, într-o umplutură delicioasă care contrastează minunat cu textura fină și crocantă a aluatului.
Aluatul, preparat cu grijă și întins foarte subțire, devine incredibil de ușor și crocant după coacere. Umplutura bogată în vișine este îndulcită cu zahăr și parfumată subtil cu esență de vanilie. Această combinație oferă o experiență gustativă rafinată și memorabilă. Adăugarea de amidon sau griș în umplutură ajută la absorbția sucului lăsat de vișine. Astfel se asigură o consistență perfectă a desertului. Este ideal de preparat cu vișine proaspete, dar merge și cu vișine congelate sau din compot.
Servit cu un strat fin de zahăr pudră deasupra, ștrudelul cu vișine este ideal ca o gustare dulce alături de o cafea sau un ceai. Dar poate fi servit și ca desert festiv. Fiecare felie de ștrudel dezvăluie straturi subțiri de aluat crocant și umplutura generoasă de vișine. Nu are cum să nu-ți ofere o bucurie culinară autentică.
Descoperă și o rețetă de plăcintă cu vișine, delicioasă și răcoroasă. Iar în continuare îți oferim rețeta detaliată pentru a prepara și tu deliciosul ștrudel cu vișine.
Ingrediente
Mod de preparare
Prima dată vei aduna pe masa de lucru toate ingredientele necesare preparării aluatului. Apoi vei prepara aluatul care necesită un timp de modelare, dar și un timp de stat la rece. Ideal ar fi să stea de seara până dimineața, sau cel puțin 4-5 ore.
Umplutura de vișine o prepari înainte de a scoate aluatul de la rece.
Cum prepari aluatul pentru ștrudel cu vișine
Trece făina prin sită într-un bol și amestec-o cu sarea. Adaugă untul rece, tăiat în cuburi și oțetul. cu ajutorul degetelor frământă untul cu făina, până când obții niște firimituri. Toarnă apa și continuă frământarea aluatului până când devine mai compact.
Formează o bilă din el, împacheteaz-o într-o folie de prospețime și pune-o la rece pentru 2-3 ore.
Apoi, scoate aluatul din folie și pune-l pe masa presărată cu făină. Întinde-l într-o foaie cât mai subțire. Unge 2/3 din suprafața foii cu unt topit și împăturește aluatul în trei. Pune partea neunsă peste aluat, iar peste aceasta pune partea de aluat unsă.
Cu ajutorul sucitorului mai întinde pachetul de aluat într-o foaie mai subțire. Repetă procedeul de împăturire a aluatului în trei. Acoperă-l cu folie și pune-l la rece pentru 1-2 ore.
Cum prepari umplutura de vișine
Într-un bol amestecă vișinele cu zahărul și lasă-le la rece până când se formează sirop. Adaugă amidonul alimentar, omogenizează bine amestecul și fierbe-l până când rezultă un sos consistent de vișine. Lăsă sosul la răcit înainte de a-l întinde peste aluatul de ștrudel.
Pentru a forma deliciosul ștrudel cu vișine, presară făină pe masa de lucru și întinde aluatul într-o foaie subțire. Adaugă compoziția de vișine la unul din capete și rulează pornind de la capătul cu vișine. Așază ștrudelul în tavă, pe hârtie de copt.
Introdu tava în cuptor și coace ștrudelul cu vișine pentru 35-40 de minute, la 180 de grade Celsius. Lasă-l să se răcească bine, decorează-l cu zahăr pudră și îl poți porționa.
Pentru data următoare când mai dorești să prepari un desert cu vișine, poți încerca rețeta de tort cu cafea și jeleu de vișine.